|
Acasa » REFERATE » REFERAT CE TE LEGENI..., MIHAI EMINESCU
REFERAT CE TE LEGENI..., MIHAI EMINESCU
Referat "Ce te legeni..." comentariu de Mihai Eminescu
Mihai Eminescu considera ca "o adevarata literatura trainica, sa ne placa noua si sa fie originala pentru altii, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe traditiile, obiceiurile si istoria lui, pe geniul lui" si de aceea a lasat posteritatii o opera originala mustind de sevele folclorului pe care l-a cunoscut si l-a îndragit înca din copilarie. Membru al Societatii "Orientul", poetul avea sa cunoasca si mai profund folclorul si sa se convinga de inegalabila lui frumusete, fapt ce l-a determinat sa-l culeaga si sa-l foloseasca apoi ca izvor pururea viu pentru creatia sa. Marturie stau poeziile "Ce te legeni...", "La mijloc de codru...", "Revedere" si chiar "Luceafarul", care porneste tot de la o creatie populara.
Poezia "Ce te legeni..." a aparut în volumul "Poezii" publicat la Editura "Socec" (1883), având o scurta prefata semnata de Titu Maiorescu, unde, pe lânga creatiile care vazusera deja lumina tiparului, sunt cuprinse si douazeci si sase de poezii inedite. Dintre acestea face parte si "Ce te legeni..."
Inspirata din creatia populara, aceasta poezie este conceputa ca un dialog dintre poet si codru, un dialog imaginar care pune în evidenta dragostea poetului fata de natura, dar si tristetea sa exprimata prin glasul codrului, în fata trecerii neînduratoare a timpului.
In locul plopului sau al bradului din poezia populara, Eminescu a ales ca partener de dialog, "obisnuitul codru, care e simbol al permanentei" (G. Calinescu) si caruia i se adreseaza ca unei fiinte cunoscute, apropiate: "— Ce te legeni, codrule,/ Fara ploaie, fara vânt,/ Cu crengile la pamânt?"
Mai întâi "raspunsul" amplu al codrului dezvaluie o atmosfera generala de tristete identificata cu sosirea toamnei, simbol al singuratatii, al degradarii întregii naturi, în ciuda eternitatii ei. Existenta plenara a codrului este posibila doar în doua dintre anotimpuri — primavara si vara —, pe când sosirea toamnei careia îi urmeaza în mod firesc si fatal iarna, este motiv de adânca tristete si sfâsietor zbucium sufletesc.
Anotimpurile prielnice germinatiei si rodirii sunt sugerate prin expresia "vremea mea", iar toamna, prin fenomenele specifice ei: micsorarea zilei si marirea noptii, caderea frunzisului, zbuciumul vântului si plecarea pasarilor calatoare — toate, semne ale stagnarii.
Migratia pasarilor calatoare asupra careia poetul insista în cea de a doua parte a raspunsului dat de codru si marcata tot printr-o interogatie ("Si de ce sa nu ma plec") ca si prima secventa ("De ce nu m-as legana...") "ia o proportie atât de înfricosatoare încât totul pare fabulos" (G. Calinescu). Pasarile, stolurile de rândunele reprezinta tot ceea ce este viu si dinamic, o masuratoare a timpului, iar plecarea lor spre zari necunoscute înseamna încremenirea întregii lumi, a universului dincolo de timp.
Ramas "pustiit, vestejit si amortit", codrului nu-i ramâne decât o singura consolare: dorul — simbol al sperantei, al încrederii în revenirea la viata o data cu întoarcerea
primaverii.
Zbuciumul codrului personificat este sugerat prin verbele de miscare sinonime "a se legana", "a se pleca", iar repetitiile "bate vântul", "pe rând", antitezele "noapte"-"zi". "scade"-"creste", "iarna"-"vara". "ici"-"departe", enumeratia "pustiit, vestejit si amortit" si comparatia "se duc ca clipele" reliefeaza atât trecerea naturii într-un alt ciclu de existenta, cât si scurgerea neînduratoare a timpului, ambele — motive de covârsitoare tristete.
Atmosfera de apasatoare tristete este accentuata si de muzicalitatea versurilor care prin masura (7 silabe), ritm (trohaic) si rima (împerecheata) amintesc de creatia populara, iar unele cuvinte din rima sugereaza parca trecerea întregii firi dincolo de timp, în vesnicie: "Si se duc pe rând, pe rând,/ Zarea lumii-ntunecând,/ Si se duc ca clipele./ Scuturând aripele..."
Participarea afectiva a codrului la discursul poetic, ideea apartenentei sale la marele tot si pronuntatul caracter liric se observa si prin dativul posesiv al pronumelui personal de persoana întâi ("frunzisul mi-l rareste", "cântaretii mi-i alunga", "si cu doru-mi singurel") sau adjectivele pronominale posesive de aceeasi persoana: "mea", "mele".
Desi este de inspiratie folclorica, poezia "Ce le legeni..." este o creatie profund originala, deoarece se observa cu claritate semnele emblematice ale inconfundabilei arte eminesciene: profunzimea gândirii, simplitatea formei si intensitatea si puritatea sentimentelor exprimate.
|
|
