|
Acasa » REFERATE » REFERAT FIIND BAIET PADURI CUTREIERAM, MIHAI EMINESCU
REFERAT FIIND BAIET PADURI CUTREIERAM, MIHAI EMINESCU
Referat "Fiind baiet paduri cutreieram" de Mihai Eminescu
Datata 1878, poezia "Fiind baiet paduri cutreieram", publicata postum, este o sinteza lirica a câtorva teme specifice poezii eminesciene: admiratia si dragostea poetului fata de natura, evocarea copilariei si regretul pentru trecerea ei, imaginea fabuloasa a naturii si cea diafana, angelica a iubitei.
Ca si în alte multe poezii ale lui Mihai Eminescu, si aici natura exprima o stare de spirit, este o proiectie a sentimentelor, a trairilor interioare, creeaza o anumita atmosfera.
Poezia "Fiind baiet paduri cutreieram" este constituita din trei parti. Prima parte este o confesiune lirica, în care poetul îsi marturiseste dragostea si admiratia profunda fata de natura ale carei frumuseti le-a cunoscut înca din copilarie. Culcat lânga izvor, la ceas de noapte, copilul de odinoara admira susurul izvorului, freamatul lin al codrului, îmbatat de miresmele florilor.
Toate aceste minunatii ale naturii s-au întiparit în memoria afectiva a baiatului cu o uimitoare exactitate si tabloul realizat de ele sugereaza o atmosfera de liniste si pace propice contemplatiei, visarii, în care imaginile auditive se îmbina cu cele de miscare si olfactive. Imaginile auditive estompate, ca sub o vraja, sunt realizate cu ajutorul epitetelor "suna-ncetisor", "freamat lin", "blând îngânat", al metaforei "al valurilor glas", iar miscarea lina, domoala, abia perceptibila este reliefata prin personificari ("un freamat trecea"', "un miros venea") si prin repetitii ("trecea din ram în ram"). Singura imagine olfactiva a tabloului este sugerata prin epitetul "venea adormitor" si da senzatia de abandon în mijlocul naturii sub narcoza miresmelor îmbatatoare ale codrului, ale florilor.
Peisajul sugereaza si sentimentul de nostalgie al maturului pentru paradisul copilariei pierdute. Aceasta idee este sustinuta de folosirea verbelor la timpul imperfect "cutreieram"", "ma culcam", "puneam", "trecea", "venea"' etc, care creeaza si impresia de melancolica scurgere a timpului.
In a doua parte, aparitia lunii — alt element specific eminescian — declanseaza impresia de mister, da peisajului un aspect ireal si il transporta pe copil într-o lume fantastica, de basm. Sub razele lunii, câmpul pare cuprins de un val de ceata argintie, cerul devine stralucitor, iar apele par incendiate. Sunetul tainic si dulce al buciumului care se aude din ce în ce mai aproape se armonizeaza cu întregul peisaj si sporeste senzatia de pace si liniste, de mister.
Acum imaginile vizuale ("val de argintie ceata", "sclipiri pe cer, vapaie peste ape") se împletesc cu cele auditive ("Cânta tainic, cu dulceata", "frunze-uscate", "parea c-aud venind în cete cerbii"), fiind realizate prin intermediul epitetelor ("argintie ceata", "cânta tainic, cu dulceata", frunze-uscate) si al metaforelor ("val de... ceata", "vapaie", "un rai de basme").
Prin folosirea verbelor la indicativ prezent ("rasare", "bate", "vad", "aud" etc.) se creeaza sporirea starii emotionale aducând în prezent imagini trecute, îndepartate.
In partea a treia, elementul fabulos capata mai mare consistenta, înlocuind realul prezent în secventa anterioara si creând un moment de reverie. Acum prinde contur chipul iubitei — o tânara craiasa uimitoare printr-o frumusete ireala: visatoare, cu ochii mari, cu pas usor, asemenea "unui înger blând cu fata radioasa", "cu paru-i blond si moale ca matasa", gingasa, delicata.
Prin acest portret, Eminescu a creat idealul sau de frumusete feminina, caracterizat prin gingasie, puritate morala si perfectiune.
Acum dominante sunt imaginile vizuale realizate prin epitete, unele duble ("înger blând", "fata radioasa", "par blond si moale" etc.) sau prin comparatii cu mare forta expresiva ("ca-n somn încet-încet pe frunze pasa", "era atâta de frumoasa cum numa-n vis [...] un înger [...] se poate arata", "blond si moale ca matasa"). Astfel, imaginea iubitei apare într-o aura luminoasa, diafana, stralucitoare, este ireala, angelica, aproape imateriala.
Verbele folosite la perfectul simplu — "iesi", "veni", "privi" — exprima surpriza aparitiei iubitei, iar cele la prezent ("se vede", "se poate") si imperfect ("pluteau", "era", "vadea") mentin impresia de permanenta, de certitudine.
Cadrul natural al întregii poezii constituit din izvor, codru, luna, tei, cer, câmp este specific eminescian, aceleasi elemente aparând si când poetul creeaza o imagine fabuloasa, pentru ca el stie sa transfigureze realitatea, sa-i atribuie noi valente.
Impresia de trecut, de vechime, de fabulos este sugerata si sub aspect lexical prin prezenta regionalismelor si a arhaismelor: "baiet", "ades", "am mas", "poeste", "pasa", "vadea" etc, iar sugestia de melancolic, de transpunere într-o lume de vis este data si de muzicalitatea versurilor grupate în strofe de câte opt si având masura de 10-11 silabe.
Valoarea si originalitatea acestei poezii constituie o dovada a faptului ca postumele se ridica si ele la acelasi nivel artistic cu poeziile publicate în timpul vietii, pentru ca poezia la Eminescu este o stare permanenta, o nota definitorie a personalitatii sale.
|
|
