|
Acasa » REFERATE » REFERAT GEORGE BACOVIA OPERE, OPERA
REFERAT GEORGE BACOVIA OPERE, OPERA
Referat George Bacovia opere, Pompiliu Constantinescu
In colectia "Editii definitive" din Editura Fundatia "Re gele Mihai I", a aparut un volum de Opere alui George Ba covia, cuprinzand culegerile de versuri "Plumb" (1916), "Scantei galbene" (1926), "Cu voi, Comedii în fond" (1936) si doua anexe de proza lirica, "Bucati de noapte" si "Dintrun text comun" (1925).
Un prilej nu numai festiv, pentru scriitor, dar si unul de posibila situare in panorama liricii contemporane.
D. G. Bacovia e socotit unul din cei mai tipici poeti ai simbolismului nostru ; daca astazi de Al. Macedonski ] si D. Anghel suntem, siguri ca tin de romantism, de parnasianism si fantezism, si deci de un cult formal ai poemului, simbolismul începe cert cu Minulescu si nu mai putin se concentreaza în esenta tare a liricii bacoviene. Eloeventa minulesciana este totusi un indiciu ca romantismul si romanta (amîndoua conjugate) îi diminueaza, in buna parte, atributul de lirica simbolista ; iar daca muzicailitatea da un accent cantabil poemelor minulesciene, sa nu uitam ca, în cazul de fata, avem a face cu o fanfara ; poetul "Romantelor pentru mai tarziu" n-a "sucit gatul elocventei" (adica retoricii), ci din contra, i l-a înaltat cu superbie. In perioada de Sturm und Drang a simbolismului român, retorica minulesciana a pontifiat cu gesturi, largi, zgomotoase, de pe un amvon laic, vestind unor beotieni, reali sau imaginari, pe profetul "artei viitoare"; era, cum spune poetul, "prin anul una mie noua sute opt - îmi pare". Ostentatia a fortat atentia publica, si autorul Romantelor pentru mai tarziu s-a vazut dintr-o data actual, confiscand pentru sine toate onorurile cu care parea investit, pe-atunci, simbolismul sau decadentismul sau modernismul national.
Minulescianismul era un exotism sonor, substantival, lunecand pe iahturi, pe corabii si pe liciditati verbale, visand plecari în larguri si spre orase-fantoma, afirmand totusi, cu tot misterul sugerat printr-o mecanica ceremonioasa, un temperament debonar, senzual, care iubeste viata în cele patru puncte cardinale; misterul, pe care-l cauta si de care arata a fi însetat, se decupeaza în virtuozitati verbale, în cifre fatidice si-n enigme clare ca lumina zilei; însasi boema "noului venit" este fanfaroana si "spleen-ul" este mai mult o atitudine decat un cosmar.
Si totusi, simbolismul începe sau, mai just, este afisat de minulescianism ; sub aspectul lui jovial, asa cum s-a continuat progresiv, a epuizat o formula, dar n-a epuizat simbolismul însusi.
Lirica bacoviana, afirmata cu volumul "Plumb", în 1916, trece simbolismul autohton din suprafata în adancime ; daca muzica nu este principiul ei generator, de data asta elocventa îsi frange iremediabil gatul. O acuta notatie a senzatiilor de moarte, de descompunere, de plictis organic, de degradare a materiei si dezaxare a eului, în reactiile lui cinestezice, invadeaza în opera noului poet, afirmat cu o violenta crispata, eliptica, daca nu sintactica, în juxtapunerea notatiilor. Poezia d-lui Bacovia descinde din zona de jos a universului poesc si baudelairean si din Rollinat.
Boema bacoviana e tragica; fata de minulescianism, care e migratoriu, eul bacovian este-nfipt pe loc, ca un pom, ca o piatra. Zarile lui morale se cuprind între cazarma, carciuma, cafeneaua sordida, parcul orasului provincial, balciuri, iar peisagiul familiar sunt ploaia, ninsoarea, noroiul ; o cangrena a universului îi otraveste si-i roade fiinta, o solitudine maniacala îl împinge la un solilocviu pe muche de cutit, între luciditate si dementa ; ca si pe marii romantici, amorul si moartea îl obsedeaza, dar fara patetism retoric, fara elanuri zgomotoase spre fericire si fara filozofare grandilocventa. Instincte vitale îl rod totusi ca o maladie unica, îl urmaresc, în imagini macabre si-n voluptati istovitoare. Dintr-o minus-vitalitate notorie, universul liric bacovian se hraneste cu lacomie, ca sa zicem astfel, extragand una dintre cele mai tari arme poetice din cate cunoaste simbolismul nostru; as spune chiar ca filtreaza esenta cea mai concentrata, amestec de fetid si mosc, de durere si placere, indistinct îngemanate. Eul bacovian rasuceste un tragic, un obsedant scancet, suferinta se clatina într-o semisomnolenta în care instinctul vital alterat poseda nu stiu ce încordata luciditate ; materia în dezagregare are un fel de constiinta de sine, vizibila în însusi propriul ei proces de dezatomizare ; ea umple toata constiinta reflexiva a poetului, manifestata printr-o atenta notatie. Oricata simplitate si stangacie verbala dovedeste lirica bacoviana, acestea sunt si semnele neandoioase ale luciditatii lui, artistice ; constiinta umana se prabuseste în reactii fiziologice, dizlocate, fara nici o putinta de a se ridica pe un plan egal sau analog, dar numai o inteligenta artistica o poate surprinde în însesi confuzele ei dezagregari. Fara aceasta constiinta artistica încordata, poetul n-ar fi putut exprima psihologia lui singulara ; arta s-ar fi redus atunci la un fel de alfabet Morse, cuvântul fiind înlocuit cu semne conventionale. Altminteri, acel scancet de care vorbeam ar fi neexpresiv, ramanand la interjectie. Fireste, arta cuvântului bacovian nu este abundenta, ci acumuleaza notatii, creind o atmosfera; de aceea s-a spus, din nenumarate parti, si am mai spus-o si noi, ca volumele de versuri ale d-lui Bacovia formeaza un singur poem, alcatuit prin aglutinare. Am putea spune, fara nici o intentie de paradox, ca poetul orbecaie lucid prin universul, sau moral dezintegrat, facandu-ne sensibila tocmai aceasta dezintegrare.
Prezentarii noastre îi lipseste exemplificarea ; n- am putut-o face succesiv, pe masura caracterizarii, fiindca înfatisam un poet necunoscut : scopul nostru este de a invita pe cititor la o noua lectura, globala, si de a ai da cîteva indicatii în sensul în care converge lirica bacoviana, în totalitatea culegerilor de astazi. Dar, fiindca numai exemplele învata, fie chiar si-n materie de poezie, nu numai de viata aplicata, fie-ne îngaduit sa desprindem cateva pilde antologice, care sa exprime si cuprinsul descris, în limitele specifice ale universului bacovian, si sa puna-n evidenta si procedeele lucide ale scriitorului.
Iata, oricat de cunoscuta ar fi, poema Lacustra, cu senzatia ei de frig transpusa în viziune
:
De-atatea nopti aud plouand,/ Aud materia plangand.../ Sunt singur, si ma duce-un gand /Spre locuintele lacustre./Si parca dorm pe scanduri ude,/ In spate ma izbeste-un val /— Tresar prin somn, si mi se pare/ Ca n-am tras podul de la mal./Un gol istoric se întinde,/ Pe-aceleasi vremuri ma gasesc.../ Si simt cum de atata ploaie /Pilotii grei se prabusesc./De-atatea nopti aud plouand, /Tot tresarind, tot asteptand... /Sunt singur, si ma duce-un gand /Spre locuintele lacustre.../
Senzatia de cald sufocant, îmbinata cu voluptatea si moartea, e sugerata atat de acut în "Cuptor":
Simt cativa morti în oras, iubito, /Chiar pentru asta am venit sa-ti spun;/ Pe catafalc, de caldura-n oras. /Încet, cadavrele se descompun./ Cei vii se misca si ei descompusi /Cu lutul de caldura asudat; /E miros de cadavre, iubito, /Si azi, chiar sanul tau e mai lasat./ Toarna pe covoareativa morti în oras, iubito, /Si-ncet, cadavrele se descompun.../
Sau discriminarea atat de lucida între constiinta care noteaza si abrutizarea eului, surprinsa într-un peisaj urban, din "Nocturna", prin notatii acumulate:
Stau... si moina cade, apa, glod.../Sa nu mai stiu nimic, ar fi un singur mod /— Un bec agonizeaza, exista, nu exista,/Un alcoolic trece piata triata./ Orasul doarme ud în umezeala grea. /Prin zidurile astea, poate, doarme ea;/ — Case de fier în case de zid, /Si portile grele se-nchid. /In clavir îngana-ncet la un etaj,/Umbra mea sta în noroi ca un trist bagaj —/Stropii sar,/Ninge zoios,/La un geam, ditr-un pahar,/O raza galbena sa uita-n.jos.
Ca, în "Umbra", sa transpuna însasi extinctia prin somn, care se confunda cu moartea :
Ma prafuise timpul dormind peste hartii.../ Se întindea noianul de unde nu mai vii; /O umbra, in odaie, pe umeri m-apasa /— Vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu era. — /Poti sa te culci, e ora si noaptea-ntarziata /Vei scrie, altadata, orice, si tot nimic, /O umbra esti acuma, si pot sa te ridic, /Lasand odaia goala si lampa afumata...
iar în "Dimineata" ne sugera golirea de orice constiinta umana, înregistrand numai constiinta fizica de sine, însa cu incerta probabilitate:
O cafea neagra... si-o ploaie de gheata,/ Cand spiritul mai arde culori în odaie /— O privire pe-o carte, pe straie,/Si pasul ma-ndruma în dimineata./Cum frigul tremurand ca o veste,/ Tot plange de-al meu si de-al tau... /Tot mai milt am ramas cu ce este, /Si ploua cu-o parere de rau./Am uitat daca merg... înca tot ma iubesc... /Am ajuns la timp, ocup si un loc. /Dar gandul apasa cu greul sau bloc... /E numai vedere... nu mai pot sa vorbesc...
Si, ca sa încheiem sumara noastra antologie, mai citam scurte poema "Altfel", semnificativa pentru lunecarea din simpla constiinta a existentei fizice spre confinele dementii:
Omul începuse sa vorbeasca singur... /Si totul se misca în umbre trecatoare —/ Un cer de plumb de-a pururea domnea, /Iar creierul ardea ca flacara de soare./Nimic. Pustiul tot mai larg parea... /Si-n noaptea lui amara tacuse orice cant; — /Si-nvinetit de ganduri, cu fruntea în pamant, /Omul începuse sa vorbeasca singur...
Limita extrema a liricii bacoviene si a capacitatii de notatie lucida a poetului, în seria proceselor de dezagregare a eului.
Arta d-lui Bacovia este, în cele mai expresive poeme ale sale, o arta de crochiu liric: notatia e densa, sugestiva, poemul însusi este concentrat la maximum de esenta retorica a fost cu tenacitate sugrumata. Virtuozitatea îsi are si primejdiile ei, caci notatia se poate steriliza si ramane o simpla proza informativa; cautata cu perseverenta, se poate atenua si extenua. Pildele se gasesc si-n poemele din culegerile posterioare volumului "Plumb", si mai ales în poemele în proza, din "Bucati de noapte", unde jurnalul intim, de stricta notatie lirica, alterneaza cu proza poetica, si mai ales în amestecul de roman schematic, de jurnal si poem, "Dintr-un text comun"; se gasesc aci toate semnele unui prozaism voit, unei eliptice notatii interioare si unei ironii care prozaizeaza pana la anularea poemului însusi; în "Bucati de noapte" notatia e înca suculenta pe alocuri, desi poemul în proza obliga la o nedezmintita cristalizare.
Dar oriunde George Bacovia este direct antologic, inteligenta sa artistica e vadita si prospetimea e aceeasi ca si acum doua decenii, cand a aparut în lirica noastra moderna; astazi locul sau este în prima linie a valorilor contemporane si, la antipodul minulescianismului, prin simplitate si lipsa de retorism, reprezinta o realizare certa a simbolismului.
Universul sau liric este de neconfundat, si însesi mijloacele sale de expresie sunt nealienabile.
Intr-o încercare de situare a unui poet autentic nu numai între contemporani, dar si în lirica noastra, suntem înclinati totdeauna sa ne referim la Eminescu si Arghezi, ca la cei doi poli de orientare ai poeziei române ; conceptul de poezie si masura de limbaj, ca si universul Infatisat de ei, ne pot fixa o scara a valorilor. Eminescu e un poet cosmic cu o viziune integrala a lumii, cu un presimt metafizic, în care lirismul arde la temperaturile cele mai înalte si un abundent creator de limbaj. Figuratia însasi , este simfonica, pe potriva orizonturilor cuprinse în universul lui moral.
Arghezi atinge aceeasi viziune a lirismului, alcatuita [ din elemente demonice si crestine, creind un nou si abundent limbaj poetic. Fireste ca nu acestea sunt proportiile liricei bacoviene; dar universul sau moral, oricat de restrans ar fi, este atat de original, prin însasi singularitatea lui, atat de personal în expresie si atat de lucid în inteligenta artistica, prin care-si surprinde dezagregarea, incat are toate atributele valorilor lirice. Editia definitiva a operelor îl definitiveaza în constiinta contemporana si-l fixeaza în raftul cu poeti, la care ne vom adresa, fermecati, totdeauna.
|
|
