|
Acasa » REFERATE » REFERAT LA MIJLOC DE CODRU, MIHAI EMINESCU
REFERAT LA MIJLOC DE CODRU, MIHAI EMINESCU
Referat "La mijloc de codru..." de Mihai Eminescu
Ca si "Ce te legeni...", si poezia "La mijloc de codru..." este tot de inspiratie folcolorica, însa de data aceasta dragostea fata de natura se îmbina cu tema erotica, întrucât la Mihai Eminescu natura este martora a iubirii împlinite sau a suferintelor pricinuite de neîmplinirea ei.
Alaturi de alte poezii nepublicate în revistele vremii, creatia literara "La mijloc de codru..." apare inclusa în volumul "Poezii" aparut la sfârsitul lui decembrie 1883 la Editura "Secec".
Desi titlul pare a localiza peisajul descris, înscrierea lui într-un spatiu precis nu este posibila, întrucât "în mijlocul codrului mult îndragit, poetul se lasa furat de un fel de exuberanta cosmica".
Primele cinci versuri ale poeziei ne introduc în mijlocul codrului unde, în poiana din apropierea lacului îsi fac aparitia toate pasarile care vin din desisul dumbravii de alun. Peisajul este luminos, plin de viata, în strânsa legatura si în deplina concordanta cu starea sufleteasca a poetului, de liniste, de calm, de satisfactie: "La mijloc de codru des/ Toate pasarile ies,/ Din huceag de alunis/ La voiosul luminis,/Luminis de lânga balta...". Ideea poetica, starea de spirit si atmosfera sunt sustinute stilistic doar de epitetul "voiosul luminis" si repetitia aceluiasi substantiv, cu valoare de apozitie.
Suprafata unduitoare a lacului devine apoi o oglinda fermecata în care se rasfrâng "trestia înalta", dar si elementele întregului univers: luna, soarele, zborul rândunelelor si chipul iubitei.
Toate aceste elemente înfatiseaza ritmul naturii eterne, caracterizata prin diversitate, prin exuberanta, printr-o vitalitate iesita din comun, caruia îi corespunde bucuria de a trai, euforia dragostei traite plenar de poet în imensitatea naturii. Vesnicia iubirii, împlinirea ei nu sunt posibile decât într-un cadru natural, pe masura puritatii si profunzimii sentimentului erotic al poetului.
Elementele enumerate apartin atât planului terestru (codrul, pasarile, poenita, lacul, trestia), cât si celui cosmic (luna, soare, stele) sau celui uman (chipul iubitei), iar îngemanarea lor creeaza o gradare a momentelor realizata prin enumeratiile cuprinse în ultimele cinci versuri: "Si de luna si de soare/ Si de pasari calatoare,/ Si de luna si de stele/ Si de zbor de rândunele/ Si de chipul dragei mele".
Repetitia substantivului "luna" din enumeratie vine parca sa contrapuncteze, accentuând asupra muzicalitatii realizate în versurile finale.
Gratia, luminozitatea, voiosia, bucuria vietii si a iubirii, iata atributele acestei poezii eminesciene care ilustreaza marea capacitate a poetului de a transfigura artistic vastitatea peisajului, ritmurile intime ale naturii, de a exprima adâncimile sufletului omenesc în relatie cu elementele întregului univers într-o forma uimitoare prin simplitatea ei. Fascinatia exercitata de poezie asupra cititorului este sporita de versificatia specific populara, rimele populare îmbinându-se însa uneori cu cele culte, rare, cum ar fi "balta"-"înalta", "unde"-"patrunde", cu mare putere de a sugera fie a un zgomot din natura, fie amplitudinea sau abisul.
|
|
