|
Acasa » REFERATE » REFERAT MOARTEA UNUI ARTIST, HORIA LOVINESCU
REFERAT MOARTEA UNUI ARTIST, HORIA LOVINESCU
Referat "Moartea unui artist" Comentariu de Horia Lovinescu
Inscriindu-se în traditia dramei de idei, impusa la noi mai ales de Camil Petrescu, opera dramatica a lui Horia Lovinescu propune dezbateri despre destine umane aflate în împrejurari si situatii limita. In peisajul teatrului contemporan, îmbogatit cu numeroase piese, Horia Lovinescu reprezinta o voce artistica puternic individualizata prin tipologie si prin limbaj, de cele mai multe ori abstractizant, cerut de de monstratie. Cea mai izbutita dintre toate piesele de teatru ale lui H. Lovinescu este "Moartea unui artist",un adevarat eseu dramatic în care autorul preia motivul popular al "Mesterului Manole", urmarind drama artistului nu numai în campul artei, ci si în alte situatii umane. Aparuta în 964, piesa analizeaza problema creatorului si a creatiei. Mitul estetic al jertfei în creatie pentru opere de arta cu caracter peren, a fost abordat si de alti scriitori în opere dramatice,cum ar fi: O. Goga.L. Blaga, A. Maniu.
H. Lovinescu prezinta destinul eroului sau dintr-o perspectiva filosofica moderna. Sfera omenescului, cu aspectele ei tragice, confera mitului estetic, în aceasta opera, dimensiuni originale. G. Calinescu vede în Manole un titan, un Prometeu national, care esentializeaza mitul estetic al poporului român. "Pe urmele lui G. Calinescu din "Bietul Ioanide" se pune aici problema creatorului si a creatiei. Adevaratul conflict este acela dintre Manole si Moarte" (N. Manolescu). Conflictul dramei lui H. Lovinescu este de natura psihologica. Opera-personaj, "Moartea unui artist" prezinta drama lui Manole Crudu, sculptor de valoare universala, obligat de boala sa traiasca starea deprimanta de inactivitate si spaima de moarte. Personalitate artistica de o vitalitate puternica, Manole Crudu, întors în tara dupa patru ani, se afla în imposibilitatea de a mai lucra în atelierul sau.
Subiectul piesei poate fi rezumat în cateva momente semnificative. Bolnav fiind, el nu mai poate lucra. Cere fiului sau Vlad, artist si el, sa intre în atelier si sa colaboreze astfel la crearea altor opere de arta. Acesta îl refuza, pentru ca alta este conceptia lui despre arta. Simtindu-se din ce în ce mai singur, doreste sa se casatoreasca cu actrita Claudia Roxan, dar aceasta, fara a-l parasi, refuza casatoria. Manole se îndragosteste de Cristina, fata menajerei lui, al carei fior adolescentin îi trezeste setea de viata si de creatie. Aceasta îi spune: "Maestre, Dumneavoastra sunteti pentru mine ca un Luceafar... Eu va iubesc ca o fiica", în fata acestor deziluzii, Manole se refugiaza în singuratate, traind spaima de moarte si complexele batranetii. Dupa crearea grupului alegoric, în care artistul exprima propria frica de moarte, Manole se elibereaza de angoase. Distrugand el însusi, apoi, aceasta sculptura, care înfatisa barbati diformi, ce se holbeaza la o femeie uriasa moarta, cazuta la picioarele lor, Manole îsi învinge criza morala. Omul si artistul privesc de acum cu seninatate momentul stingerii, al trecerii în nefiinta. Biruind spaima de moarte, eroul castiga echilibrul launtric. Moartea lui Manole Crudu are semnificatia unui strigat de biruinta a ratiunii asupra tenebrelor, iar plasarea momentului final în spatiul mioritic confera textului virtuti mitice: " - De ce sa-mi fie frica?... Soarele si luna... Nu-i asa, dada?".
Structura compozitionala a piesei este unitara, urmarind destinul eroului în gradatie ascensionala. Piesa este construita în sistemul unor nuclee epico-dramatice. Cele patru secvente vizeaza domeniul creatiei artistice, spatiul familial, lumea sufleteasca (a sentimentului erotic; apasarea bolii si a batranetii; spaima de moarte).
Manole Crudu, sculptor celebru, identifica situatia creatorului de arta a carui jertfa pentru frumos înseamna compensatie si eliberare launtrica, înseamna responsabilitate artistica în actul devenirii umane. Pentru Manole Crudu umanismul trebuie sa fie idealul suprem al artei: "E bine sa-ti fii credincios tie însuti, dar e mult mai important sa fii credincios oamenilor". Drama lui Manole nu îsi are izvorul numai în neputinta de a crea sub povara bolii, ci si în faptul ca fiul sau, Vlad, nu-l întelege si nu-i apreciaza opera, avand conceptii total diferite. Dialogul dintre Manole si fiul sau Vlad constituie o dezbatere profunda despre arta si rolul artistului. Amintind de gravura lui Goya - Somnul ratiunii zamisleste monstri - Manole se defineste ca artist umanist: "N-am sculptat niciodata larve si monstri. Sunt om. Si pentru mine omul e liber si puternic... unica solutie pentru om e de a ramane cu înversunare fidel lui însusi, de a rezista fricii de abis, de a se bate împotriva necunoscutului si de a castiga teren pentru ordinea lui umana". Replica lui Vlad este violenta: "Arta dumitale în întregime nu-mi place. Apologia puterii creatoare a omului! Noul Adam! Triumful ratiunii! Ai o filozofie învechita, de predicator umanist, tata!".
Criza artistului Manole Crudu se adanceste si în plan familial. Asemenea eroului legendar, Manole Crudu s-a lasat coplesit de patima creatiei, neglijand familia, pe cei doi fii: Vlad, sculptor si Toma, fizician. Tocmai acest lucru îi va reprosa, cu orgoliul sau nemasurat, Vlad: "Da, ai fost atît de absorbit de munca dumitale toata viata încat nu ti-a mai ramas timp sa te gandesti si la altii... cel mai gaunos bloc de marmora a fost pentru dumneata mult mai important decat noi". Tratat cu ironie si batjocura de Vlad, Manole se refugiaza în dragoste pentru celalalt fiu, Toma. Constata, însa, incompatibilitatea dintre lumea lui spirituala si aceea a omului de stiinta. Toma îi spune cu dezinvoltura: "Intre universul dumitale si universul cercetarilor mele e o prapastie de era geologica".
Cand constata ca cei doi fii nu-l înteleg si-l resping, Manole îsi regaseste, pentru un moment, echilibrul, în dragostea pentru Claudia Roxan, la care se întoarce mereu, de douazeci de ani. O întampina cu tandrete si cu blandete si-i propune "sa încheie firesc si întelept, prin casatorie, legatura lor". Aceasta refuza, întelegand ca pentru artistul Manole dragostea nu înseamna fericire personala, ci mularea acestui sentiment în piatra: "Tu n-ai iubit cu adevarat, niciodata, Man. Si pe nimeni. In afara de sculptura ta. Restul a fost surplus de bogatie. Risipa. Chef. Schitand portretul Cristinei pentru realizarea "Zburatorului", artistul se simte atras de fascinatia tineretii, a vietii însasi. Amestecul de copilarie si feminitate din comportarea adolescentei devine pentru el o porunca a vietii. Ii marturiseste Cristinei: "Pentru mine tu însemni mai mult decat îti poti închipui, pentru ca tu, prezenta ta... e viata. Intelegi?". Cand o surprinde pe Cristina într-o scena de dragoste alaturi de Toma, Manole suporta cu greu sentimentul înfrangerii, caci se vede refuzat de viata. Iesirea o gaseste tot în arta. Se închide în atelier si lucreaza zile întregi, cu dusmanie.
Drama batranetii si spaima de moarte este conturata de la începutul piesei prin simboluri venite din impactul scriitorului cu universul fascinant al folclorului românesc (vezi convorbirile cu batrâna doica, Domnica, despre legaturile acesteia cu stramosii plecati demult; cantecul privighetoarei, pe care numai Manole îl aude; refuzul de a-i spune Domnicai despre boala sa etc). Spaima de moarte, ca o consecinta a bolii, este mobilul dramei lui Manole Crudu. Sub imperiul acesteia lucreaza grupul statuar reprezentand moartea însasi. Acum, prin arta, el se va elibera de frica: "Acum frica asta nu mai e în mine... Niciodata n-am fost atat de liber si puternic ca acum". Consecvent crezului sau umanist despre toiul artei, Manole va distruge aceasta creatie determinata de spaima de cant. Astfel, finalul piesei este construit într-o lumina apoteotica. Semnificativa este replica: "Viata trebuie în continuu recreata. Daca vrei sa fii un artist, esti obligat sa accepti munca asta de Sisif!".
Piesa "Moartea unui artist" dezvolta în tonalitate elegiaca destinul artistului autentic ce crede cu înversunare în triumful ratiunii, al Binelui, Adevarului si Inimosului. Eroul este un Mester Manole modern, iar opera lui H.Lovinescu ne propune spre meditatie o tema grava - pozitia artistului fata de viata si de moarte.
|
|
