|
Acasa » REFERATE » REFERAT OCHII MAICII DOMNULUI, TUDOR ARGHEZI
REFERAT OCHII MAICII DOMNULUI, TUDOR ARGHEZI
Referat "Ochii Maicii Domnului" de Tudor Arghezi
Ochii Maicii Domnului, întaiul, în acceptia curenta, roman al lui Tudor Arghezi, constituie una din acele surprize pe care singure fantezia si lirismul poetului |"Cuvintelor potrivite" puteau sa ne-o daruiasca. Ea vine sa confirme, o data mai mult (si daca mai era nevoie), inepuizabila putere de creatie a celui mai de seama dintre liricii nostri contimporani. Ea ratifica, în acelasi timp, intuitia acelora care, sub infinita varietate a formelor lirice pe care le-a exercitat Tudor Arghezi, au descifrat, si înca de pe vremea întaielor sale pagini memorialistice, o virtute epica. Cele patru carti de proza care au urmat culegerilor sale de poezii si anume: "Icoane de lemn", "Poarta neagra", "Cartea cu jucarii" si "Tara de Kuty" au sporit universul arghezian cu tot atatea existente, în cari artistul de fiecare clipa, ce este Tudor Arghezi, a turnat luminile de azur si funingina ale bogatei sale experienta de viata.
"Ochii Maicii Domnului" constituie o generoasa ofranda si o semnificativa surpriza, întrucat toate acele coarde pe cari le-am întalnit, rand pe rand, încercate, le ascultam, de data aceasta, întrunite într-un cantec de rara arta în povestea si îngereasca si terestra a copilului crescut, nu numai în idolatria dar chiar la sanul maicii sale, de care nu-l mai poate desparti nici o alta afectiune, pe acest pamant. Or, povestea aceasta, rand pe rand, inocenta sau turburatoare, se întampla a fi un veritabil roman, una din acele constructii organice, cu care mintea omului concura pe marele demiurg. Psihanalistii si psihiatrii vor cobora în adancul acestor taine biologice pentru ca din itele complexului lui Oedip si din toata acea ascendenta a eroului, sa lamureasca organicitatea acestei evolutii si cat de firesc este ca un copil crescut în atmosfera de sanctitate a iubirii de mama sa nu-si poata afla împacarea sufletului decat în chilia de reculegere a monahilor si la picioarele icoanei Maicii Domnului, icoanei maicii sale.
Romanul lui Tudor Arghezi va fi de buna seama teren si unei astfel de dialectice si lucrul ni se pare foarte firesc cand scriitorul este un manuitor de simboluri si un cunoscator al vietii de puterea si adancimea autorului nostru. Dar oricate si oricat de îndreptatite comentarii stiintifice s-ar putea adaoga, ele nu vor putea trece înaintea aureolei de poezie care învaluie si transfigureaza tot ceea ce cade înlauntrul ei. Tudor Arghezi este în primul rand un poet, un liric, unul din cei dintîi ai veacului acestuia si de aceea "Ochii Maicii Domnului", roman în stricta acceptie a cuvantului, este, în primul rand, o desavarsita delectatiune lirica. Pentru aceasta Tudor Arghezi foloseste acele ape sfintite cu cari s-a apropiat înotdeauna de cateva din cercurile creatiunii. Lumea copiilor a fost unul din ele. Si romanul se si deschide sub uimitul cer de taina în care o maica nevinovata îsi creste, din lucrul mainilor sale, pruncul, un cer uimit în care tot ce este stiinta si poezie, în cunoasterea tainelor copilului se afla concentrat în acest miraculos preludiu. Astfel de pagini nu pot fi desprinse din locul lor, fara ca ceva din minunile creatiunii sa nu sufere. Sunt dupa aceea alte doua taine pe care Tudor Arghezi le cunoaste tot asa de bine si le canta tot asa de desavarsit. E întai lumea dolenta a celor din sanatorii pe cari obsesiile îi apropie de ceruri si-i înfratesc cu sfintii, lume din care Tudor Arghezi, folosind procedeele sale clinice din "Tara de Kuty", desprinde o galerie de tipuri, rivalizand cu împatimitii "Muntelui vrajit" al lui Thomas Mann si cu nevropatii Cartiide la San Michele.
Crescuta în atmosfera de doua ori improprie a conacului valah si a sanatoriului elvetian, Sabina Voinea, eroina acestui roman, este parca anume pregatita pentru miraculoasa aventura nuptiala, care va însemna pentru ea si cea mai nebanuita fericire, dar si începutul suferintelor ei ulterioare. Si aici Tudor Arghezi se dovedeste nu numai un nedezmintit psiholog, dar si marele poet al aspiratiilor si bucuriilor nuptiale. O astfel de trecere de la atmosfera de |"aproximatii si fractii" a sanatoriului din Saconnex catre treptele altarului nuptial cereau deopotriva intuitie si poezie si Tudor Arghezi le-a împlinit cu prisosinta. Sabina se apropie de dragoste, ca sa întrebuintam miraculoasa imagine a autorului nostru, "asa (cum) umbla pribeag leopardul bolnav prin jungla pustie si dinaintea unei plante înalte de o palma îngenunche si-i roade floarea cafenie. I se parea ca s-a petrecut fenomenul pe care nu-l întelese niciodata al suavei întâlniri, mai presus de vointa, de prudenta si de interes; un fenomen irizat ca lumina dintr-un oval de opal în "Buna vestire a Mariei, ramas obscur pentru grosul lumii crestine". Si nunta Sabinei cu capitanul William Horst, din marina britanica, se oficiaza în acea misticitate, la care contribuie deopotriva paradisurile cu grija zavorate a doua suflete pure si mireasma "Cantarii Cantarilor", ale carei versete biblice se împletesc cu versetele unei Cantari a Cantarilor, adecvata. Calitatea muzicala a acestor conjugate acorduri lirice este una din biruintele scrisului arghezian si una din cele mai frumoase dezlegari a misterului nuptial. "Am întrebat paznicii: n-ati vazut voi pe acela, pe care inima mea îl iubeste ?" canta poemul stravechi si cantecul Sabinei îi raspundea: "In tara mea unde te voi duce eu mine nu sunt nici caprioare de Hedron, nici rodii, nici smochini si codri. Acolo sacara da bob cenusiu alaturi de margelele de cucuruz. Ovazul suna din clopotei de catifea si rachitele gheboase, îngenunchiate, descanta apele sa îmbatraneasca. In pridvorul casei vrabiile si rîndunicile si-au facut cuiburi si berzele, moi, din aripi tarcate si-au ales din acoperisuri creasta neadapostita. Vino sa vezi fumurile înaltate din bordeiele noastre seara". Comuniunea sanctificata, si peste care simti de pe acum cum plutesc aripile de umbra ale tainei de dincolo de viata. Caci marile iubiri nu pot fi decat funerare: "Te iubesc, încheie logodnicul si sotul Sabinei, te iubesc atat de mult, incat as voi sa mor ca sa nu te pot iubi mai mult".
Iata cate ceva numai din aspectele, fecunde în sugestii, ale acestei rare carti. O analiza minutioasa ar arata, mai departe, destinul si eroismul unei maternitati, ca aceea a Sabinei, s-ar apropia cu lacrimi în ochi de toate acele taine ce se descopar în istoria familiei eroinei noastre si ar încheia cu adeziunea totala ca tanarul Vintila Voinea, feciorul Sabinei, nu putea sfarsi altminteri decat în chilia reculegerilor monahicesti. Dar o astfel de analiza nu e cu putinta, la acest loc. Si-apoi, este si de-a dreptul jignitoare. Caci oricat ne-am feri, n-am putea lasa nescuturati toti acei crini ai scrisului arghezian, si candizi si grei de polen si mireasma, cati se atin printre pagini si randuri. "Ochii Maicii Domnului" e cartea ce se cere, îndeosebi, degustata, într-o reculeasa lectura. Sa mai spunem drept încheiere atat numai : ca nimeni nu putea scrie aceasta rara carte decat Tudor Arghezi si ca, la acest dens minut al evolutiei sale scriitoricesti, Tudor Arghezi nu ne putea da alta carte decat acest miraculos roman-poem: "Ochii Maicii Domnului".
|
|
