|
Acasa » REFERATE » REPORTAJUL, MEMORIALISTICA, JURNALUL INTIM
REPORTAJUL, MEMORIALISTICA, JURNALUL INTIM
Referat, Reportajul, Memorilistica, Jurnalul intim, literatura
Cu exceptia reportajului - specie mai noua ce s-a impus prin exceptionala inflorire a mijloacelor de informare in masa (mass-media) - celelalte specii ale asa-numitei literaturi de frontiera au o vechime respectabila.
Interesul de care se bucura în actualitate - de fapt in veacul al XX-lea - are explicatii multiple, descifrabile in chiar orizontul de interes si in evolutia acestor specii.
Secolul nostru a fost - si continua sa fie - deosebit de agitat din punct de vedere social-politic; in acelasi timp, evolutia spectaculoasa a stiintei si tehnicii a modificat fundamental orizontul existential al fiintei umane. Intima conjugare a acestor aspecte ale vietii motiveaza si foamea de marturii-document, si criza relatiei fictiune-realitate, criza ce pune in discutie formele consacrate ale literaturii fictionale.
Reportajul a cunoscut o stralucire accentuata in perioada interbelica, ilustrat fiind - printre altii - de catre un reporter ca "Brunea-Fox", un pasionat observator al unor fenomene din sfera socialului. "Tudor Arghezi", fiind un mare poet, dar si un bun ziarist, a preferat formula reportajului formulelor cu caracter dominant confesiv, pentru realizarea unor adevarate anatomii ale unor medii cunoscute prin experienta sa directa, cel al inchisorii Vacaresti (Poarta neagra) si cel monahal de la Cernica (Icoane de lemn). De altfel si tableta, specie personala cultivata pana tarziu, este adesea un reportaj.
Ca si fotografia si reportajul tinde sa depaseasca conditia de imagine a actualitatii, supusa in consecinta unei rapide eroziuni, fara insa a renunta la autenticitatea documentara, pe care o reprezinta reportajul.
Cel mai reprezentativ reporter pentru valoarea si destinul acestei specii literare romane, a fost si ramane Geo Bogza, format si afirmat in perioada interbelica, desi nu practica reportajul, isi publica lucrarile in volume unitare. Cartile sale au o particularitate aparte, printr-o viziune esential lirica asupra realului, conceput ca unitate organica, ingloband oameni si locuri. Observatia reportericeasca este doar punctul de pornire al unei imagini vizionare, cotidianului dezvaluindu-i-se de fapt dimensiunea cosmica in spatiu si geologica in timp.
Memoriile. Pagini de memorialistica se gasesc in literatura romana, in Letopisetul lui Miron Costin, iar o buna parte a Letopisetului lui Neculce poate fi asimilata cu usurinta memorialisticii. Acest fapt explica existenta unei traditii a memoriilor fictionale, de exemplu romanul care este cea mai dinamica specie a epicii, apelaaza frecvent la aceasta formula, ceea ce denota vechimea inpresionanta a acestei specii.
Datorita faptului ca memoriile presupun o privire retrospectiva asupra unui timp trait, ingaduind evocari si reflectii ale autorului, cele de mare audienta conjuga interesul pentru enigmele si specificul timpului cu cel pentru personalitatea celui ce practica memorialistica. Memorialistica de azi, mosteneste o traditie impresionanta din perioada interbelica. Aici ne referim si la activitatea prolifica in domeniu a lui Nicolae Iorga, spre pilda, dar si la memoriile travestite in roman ale lui C. Stere (in preajma revolutiei), E. Lovinescu, I. Petrovici, Iorgu Iordan, C. Argetoianu.
Aducem aici in atentie memoriile-roman "Viata ca o prada" de Marin Preda, pe care le putem compara cu "Anii de ucenicie" de M. Sadoveanu, considerand ca se inscrie pe directia cu potentiala vitalitate a romanelor document. Este simptomatic ca doi scriitori cu vocatie de povestitori au apelat la aceasta formula, ilustrand insa tendinta mai generala de estompare a granitei dintre literatura fictionala si cea non-fictionala, mentionata si la reportaj.
Schimbarile din anul 1989, care au spulberarea orice forma de tabuu, a marcat si inceputul editarii unui numar insemnat de memorii. De exemplu romanul lui Lucian Blaga, "Luntrea lui Caron" - aparut postum - poate fi incadrat in seria ce inglobeaza si in preajma revolutiei. La Lucian Blaga elementele fictionale sunt utilizate pentru figurarea semnificatiei transindividuale si atemporale a experientelor poetului filozof in vartejul unei lumi iesite din matca.
Fara a recurge la nici un fel de fictiune, Nicolae Steinhardt scrie un exceptional roman document, "Jurnalul fericirii", care a fost publicat si acesta postum. Prin memorialul anilor de detentie, redactat ca jurnal din considerente de organizare a materialului in vederea configurarii semnificatiei, devine un roman al aventurii spirituale crestine. Lumea de o extrema diversitate cu victime si calai, alcatuieste ambianta unui mereu reluat traseu existential ce presupune riscul caderii in ispita diavolului si, la capat, beatitudinea mantuirii. Jurnalul fericirii atesta izbanda fapturii umane, insetate de sens si virtute prin har, asupra haosului si absurdului, forme ale demonicului.
Jurnalul intim. Hranindu-se dominant din autoscopie, jurnalul intim se constituie ca document al vietii launtrice. Indeobste publicarea unui asemenea document e ingaduita de autor numai la un numar de ani de la decesul sau. Ca si in cazul memoriilor, romanul a inglobat in forme diferite jurnale fictionale, romanul Adela al lui G. Ibraileanu, spre pilda, este conceput ca jurnal al doctorului Emil Codrescu.
Pe de alta parte, in acord cu tendinta semnalata la memorii si reportaj, un scriitor ca Mircea Eliade va promova asa-numitul roman indirect (Santier, India), in fond jurnale ale aventurii spirituale, ale initierii intr-un spatiu cultural exotic. Romanul indirect exclude fictiunea.
Inregistram in actualitate interesul pentru jurnalul de creatie, numit probabil impropriu astfel, fiindca actul scrierii pare sa devoreze literalmente viata, iar scriitura se impune ca obiect privilegiat al reflexiei. Jurnalele lui "Radu Petrescu" sunt reprezentative pentru aceasta aventura a speciei, ele - si nu romanele a caror scriere le formeaza obiectul - constituind cea mai inalta implinire scriitoriceasca a autorului. Prin privilegierea aventurii intelectuale, jurnalele lui Radu Petrescu par a se aseza in seria romanelor indirecte ale lui Mircea Eliade, in acelasi timp insa nimic mai strain de anticalofilia declarata a perioadei interbelice - impartasita si de Mircea Eliade - decat patima initierii in "ars scriendi" a lui Radu Petrescu. Autorul "Ocheanului intors priveste lumea cu un ochi de estet, de colorist sensibil. Modernitatea si subtilitatea observatiilor acestui cititor devorat de vointa scrierii dau masura patetismului unui destin curmat de timpuriu, al unui intelectual ce a aruncat orgolios manusa timpului sau si timpului istoric in general. Narcisismul exasperat al scrierii ramane neandoielnic o aventura reprezentativa a intelectualismului din convulsionatul nostru veac.
|
|
