|
Acasa » REFERATE » RUGACIUNE REFERAT
RUGACIUNE REFERAT
Referat "Rugaciune" de Octavian Goga
Poezia "Rugaciune" apare in anul 1905, si deschide volumul "Poezii", care este o evocare lirica a satului transilvanean. Satul lui Goga, robit de veacuri, tanjeste dupa libertate si demnitate sociala si nationala. Poetul da glas patimirii unui neam imbatranit intr-o experienta dureroasa, ravasit de doruri si razvratiri inabusite, prevestind credinta in alte vremuri, de infricosata izbavire.
Poezia "Rugaciune", motiveaza crezul poetic ce strabate intreaga opera a lui O.Goga. Ea este un "manifest literar", ilustrand punctul de vedere al poetului despre ceea ce ar trebui sa fie poezia, despre mesajul acesteia. Intelesul il deducem din modalitatea compunerii metaforice a versurilor, sintetizat in titlul poeziei.
Titlul poeziei, cuvantul "rugaciune", implica sensul de implorare, de ruga fierbinte, staruitoare, izvorata dintr-un suflet rascolit de durere, dintr-o deznadejde care cere liniste. Sensul acesta se descopera din prima strofa a poeziei.
Rătăcitor, cu ochii tulburi,/Cu trupul istovit de cale,/Eu cad neputincios, stăpâne,/În faţa strălucirii tale./În drum mi se desfac prăpăstii,/Şi-n negură se-mbracă zarea,/Eu în genunchi spre tine caut:/Părinte,-orânduie-mi cărarea!.
Invocatia este patetica; ea impresioneaza prin gestul de umilinta care insoteste ruga.
Cauza zbuciumului sufletesc, pentru care cere indurare poetul, o aflam din strofele urmatoarele cinci strofe. Coplesit de doruri, invins de ispite si de patimi -care sant ale oamenilor-, strigatul de durere al umilintilor vietii, "cu umeri garbovi de povara", ii mustra constiinta. In numele acestora ar vrea poetul sa inteleaga taina lumii, misterul legii si al firii, ce-nseamna dragoste si ura, cantec si lumina.
Dezleagă minţii mele taina/Şi legea farmecelor firii,/Sădeşte-n braţul meu de-a pururi/Tăria urii şi-a iubirii./Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina/Şi zvonul firii-ndrăgostite,/Dă-i raza soarelui de vară/Pleoapei mele ostenite.
In ultimele versuri se defineste esenta poeziei in care a crezut O.Goga, motiv fundamental al intregii sale creatii: poezia are "glas"; in glasul ei sa cante, cu rezonante grave, rostul neamplinit al lumii, razvratirea robilor din veacuri. Numai astfel poezia poate fi "cantarea patimilor noastre".
Goga, poet-cetatean fiind, deci se desprinde de poezia framantarilor intime, marunte. "Poetul", in primul rand, e "o constiinta sociala si nationala, un interpret al nazuintelor unei intregi colectivitati".
Construit pe o ampla invocatie, discursul poetic se organizeaza potrivit cu simtamintele poetului. Pentru poet este o taina si in acelasi timp o revolta, faptul ca omul nu poate sa inteleaga tainele lumii si nu-si poate influenta pozitiv soarta si cere ajutor prin rugaciune fierbinte, pentru a obtine echilibru si fericirea de care are atata nevoie.
Lexicul este evocator, desprins parca din tezaurul cartilor batranesti, intr-un context voit popular, cu termeni biblici, usor arhaici. Forta expresiva a limbajului poetic, cu totul particular in poezia romaneasca, rezulta din incarcatura metaforica inedita, rascolitoare, a unitatilor lexicale mai vechi, desprinsa din vorbirea obisnuita.
[In postura unui drumet, pe care ni-l imaginam, in cautarea unui rost al vietii, dar pe care nu-l afla, poetul incearca sentimentul de neputinta. "Ochi tulburi", "trupul istovit de cale" figureaza insa starea sufleteasca a poetului, deznadejdea, momentul de impas, de cumpana pe care, dureros il traieste].
În drum mi se desfac prăpăstii,/Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:/Părinte,-orânduie-mi cărarea!
Dă-mi tot amarul, toată truda/Atâtor doruri fără leacuri,/Dă-mi viforul în care urlă/Şi gem robiile de veacuri./De mult gem umiliţii-n umbră,/Cu umeri gârbovi de povară…/Durerea lor înfricoşată/În inimă tu mi-o coboară.
Cuvintele care exprima suferinta ce naste razvratirea, capata in vers rostire de ruga si prin fonetismul cu inchideri vocalice prelungi, care si la sfarsit de vers, pare ca se pierd in ecou. Sub forma unei invocatii adresate divinitatii, a unei "rugaciuni", poetul pledeaza pentru poezia sociala in dauna celei intimiste, considerand ca trebuie sa dea expresie in versurile sale durerii neamului sau oropsit, suferintei acestuia in fata provocarilor vietii.
|
|
