|
Acasa » REFERATE » SATUL MINUNILOR REFERAT, LUCIAN BLAGA
SATUL MINUNILOR REFERAT, LUCIAN BLAGA
Referat "Satul minunilor" de Lucian Blaga
Ajuns-am prin pulberi si miristi/ unde razbat fara sfat numai unii./Drumeaguri ades ocolit-am prin linisti/ dupa mersul albastru al lunii.
Langa fantanile darului harului/ palpaie boalele, tipa lastunii./ Plin este satul de-aromele zeului/ ca un cuib de mirosul salbaticiunii.
Legi rasturnand si vadite tipare/ minunea tasneste ca macu-n secara./ Cocosi dunareni îsi vestesc de pe garduri/ dumineca lunga si fara de seara.
Abia acum, în volumul "La curtile dorului" aparut în 1938, apare în poetica blagiana imaginea mai directa a spatiului etnic, diferita de felul în care este el prezentat în bine-cunoscutul discurs de receptie la Academie, "Elogiul satului românesc", si în volumele anterioare, unde am vazut ca satul reprezenta doar ideea unui spatiu metafizic problematic, acceptat în ultima instanta, un "paradis în destramare", cu taine înca nerevelate. Dupa parcurgerea unui drum lung si chinuitor în propria-i constiinta poetica si filosofica, poetul se regaseste în acest refugiu, situat acum în afara dramei de altadata: "Ajuns-am prin pulberi si miristi / unde razbat fara sfat numai unii". "Pulberi" si "miristi" capata aici valori poetice duble: în primul plan al lecturii ele schiteaza peisajul rural caracteristic, dau în plan mai profund evoca valori semantice ca zadarnicie (pulvis et umbra sumus), divizare a fiintei, lipsa întregului, pustiul vadit de roade, asprimea peisajului interior (..miristi").
Cautarea (motiv blagian persistent) se petrecea altadata pe un drum care voia sa transceanda realul: "Drumeaguri ades ocolit-am prin linisti / dupa mersul albastru al lunii". Se creeaza în subtext opozitia semantica între drum si "drumeag", ca posibile cai ale cunoasterii. Poetul va merge acum voit pe "drumeaguri" altadata ignorate. Si în alte poezii apartinind acestei perioade de limpeziri apar imagini ale unui traiect simplu si familiar: "poteca", "strazile", "cheiul", "portul" (Liman altadata sperat!), "piata", "ce Lalea", "vatra" "casa" (niciodata evocata în primele volume), "orasul", "lunca", "colinele" etc. Pe parcursul întregului volum marcile semantice amintite mai sus, care sunt ale unui peisaj concret si familiar, aceptat acum ca lege a devenirii poetice asumate ca act constient, se confrunta cu alte coordonate spatiale, mai vechi, la care poetul nu a renuntat înca total, si anume: |"cele patru vanturi," "miazanoapte", "rasarit", "ursa-mare", "stihia", "vaduri", "tenebre", "paragini", "ocean", "muntele","largul", "zarea". Poetul opteaza, treptat pentru reprezentari din prima grupa citata mai sus, iar atunci cand apar reprezentari din a doua grupa, ele sunt integrate spatiului si timpului familiar si concret, ca în poezia "Coasta soarelui", de pilda: "Neclintite-s morile, / gandul, sarcofagele, / frunza si catargele. / Ard în lume orele".
Citita cu atentie, poezia "Satul minunilor" contine versuri aproape antonime ca sens acelora din volumele anterioare care se refereau la imaginea satului: "fantanile" situate altadata la "rascruci" blestemate sunt acum "fantanile darului harului", in preajma carora bolile se sting si apare viata si cîntecul ("tipa lastunii"). în acest spatiu e posibila prezenta directa a divinitatii ("Plin este satul de-aromele zeului") si revelatia spontana a tainelor ("minunea tâsneste ca macu-n secara")- Tot mai des, în acest volum si in cele urmatoare apar în limbajul poetic blagian vocabule ce denumesc "minunea",cu sensul de mister revelat: "taine coapte", "veste cereasca", "bunavestire", "rodii de aur", care "se coc, senine, în ger", "bucuria", "dumirirea", "rodul", "naluci line", "talmacirea semnelor", "dezlegarea", "curcubee" etc.
In opozitie cu ideea de miracol neîntrerupt, la scara întregii poezii a acestei perioade, vor mai domina, prin opozitie, si simbolurile tainei nerevelate, ale misterului opac si tragic : "vifornita", "semn capricornic", "ore sure", "nebunul cetatii", "venin", "val aherontic", "tinuturi amare si reci", "nelinistea morii de vînt", "astru vazut-nevazut care vor fi, ca si cele spatiale, negate treptat.
Ultimele versuri ale poeziei "Satul minunilor" sunt cu adevarat antonimele celor citate de Ion Barbu din "Peisaj transcendent" — "cocosii apocaliptici" de acolo au devenit acum "Cocosi dunareni" care "îsi vestesc de pe garduri / dumineca lunga si fara de seara" ; timpul a devenit acum coordonata a miracolului fara sfarsit, timp festiv si patruns de elanul revelator al creatiei împlinite (duminica fiind a saptea zi a Genezei, cînd creatorul se odihneste).
|
|
