|
Acasa » REFERATE » SONET 29 REFERAT
SONET 29 REFERAT
Referat Sonet 29 de Vasile Voiculescu
Vasile Voiculescu, alege ca modalitate de exprimare a sentimentului de iubire, sonetul, poezie cu forma fixa. Aceasta este, data fiind rigoarea unei asemenea creatii, in acord cu poezia conceptuala cultivata de autor. Fiorul liric, departe de a se fi epuizat, pulseaza, in pragul senectutii, dincolo de coceptual, intr-un cantec de lebada, rascolitor prin intensitatea cu care "dialectica dramatica a pasiunii se comunica peste tot ideilor, aprinzandu-le". Vocea poetului Voiculescu cantand iubirea, tema eterna a literaturii universale si romane, se aude distinctintre predecesorii si contemporani, ilustrand prin operele lor acelasi sentiment:Vasile Alecsandrii, Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi etc. Nota dinstictiva este pusa in relief, in Sonetele iubirii lui V.Voiculescu, de sensibilitatea lui religioasa, iar formal, de sobrietatea liniei in care e desenat versul, dupa modelul lui W.Shakespeare. In sonetul CLXII, poetul marturiseste ceva din modul in care-si construeste aceste creatii: "Eu i-mi cladesc sonetul in piscuri, o cetate/Cu rimele creneluri si orice vers un zid;/Pe tine, print hermetic, ca-ntr-o eternitate./Smuls pur din gheara vremii, in el sa te inchid". Strunita expresia artistica de obligatiile la care-l supune sonetul pe poet, ea face loc insa tumultului simtirii, fie ca e cantata iubirea-paradis, fie iubirea-infern.
In atractia erotica, indragostitii, si parca numai ei, aud, chemarea "paradisul platonician al ideilor". La aceasta implinire superioara prin iubire aspira poetul, asa cum reiese din versurile: "Sant mai batran ca moartea:nascut ca mai nainte/Ca stricatoarea-i umbra/ Sa fi intrat in lume./ Am supt nemuritorul san al iubirii sfinte./ In rand cu Archetipii fara de veac, nici nume.../ Da-mi mana, nu nevoie Perechea cea pierduta sa vie inapoi"[Sonetul CCV]. Prin iubire se produce un proces de purificare a sufletului; poetul urmareste reiterarea povestii de dragoste inceputa de cuplul adamic. Poetul nostru traieste frenetic, ca si Ch.Baudelaire, in creatia "Un hoit", esenta sentimentului de iubire si nu amintirea carnii, invelis supus trecerii: "Nu-ti spun nici un adio: cum n-ai mai exista.../Ramai doar coaja celei pe care-o iau cu mine?Ti-am rupt adanc esenta si te-am golit de tine.../Plec numai cu splendoarea si frumusetea ta..."[Sonetul CCXXIX].
"Sonetul 29" respecta schema acestui tip de creatie, cu primele trei strofe catrene si se incheie cu un distih condensand ideea poetica, sensibila si originala definitie a iubirii. Poezia incepe cu o adresare directa catre fiinta draga, evocand chinul indelung: "Cu mine-ntai, cu tine, cu pizma tuturor...", spre a dobandi iubirea. Ca orice bun de pret, nici dragostea nu se capata cu usurinta. Poetul duce un "razboi crancen, fara de sfarsit:, in care "Sa te tin rob, eu, sclavul, pe tine-nvigator,/ Nu crut nimic...". Un accent deosebit se pune pe rolul logosului, cale de acces spre inima iubitei, mijloc de ademenire a ei: cuvintele i-ti canta osanale...", termenul biblic subliniata sugerand proiectarea femeii iubite in universul pur, aureolat de sfintenie al dumnezeirii. Ceva din lirica erotica a celui mai mare poet de dupa razboiul din urma , Nichita Stanescu, rezoneaza in constructiile artistice ale lui V.Voiculescu. Marele Nichita va spune, mai tarziu: Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte.... Voiculescu pune in miscare o intraga strategie pentru apropierea de EA: "Dar lanci de gand, catrene de versuri te pandesc./ Duh, inima si minte, aprinse arsenale,/ Zi, noapte, geniale unelte-mi iscodesc". Taisul nemilos al armelor poetului se infige in carnea cuvintelor nascatoare de metafore inedite: "lanci de gand", "aprinse arsenale, duh, inima si minte...,". Fiinta poetului se mistuie intraga asemeni unei ofrande de pret pe Altarul lui Zeus.
"Genialele unelte" iscodite de poet[ca si cuvintele potrivite ivite, desigur intr-un alt scop, de autorul "Florilor de mucigai", sant tot atatea cai pe care este gata sa se avante spre cucerirea imperiului iubirii. Dragostea cantata de V.Voiculescu este devoranta, secatuitoare, asemeni unei boli cu efecte indelungate si devastatoare: "In dragoste nu este odihna, numai moarte.../O pace-nseamna satiu, surasul lanced minte,/ Acel ce-ti strange mana si pleaca se desparte,/ Dar rana ma trezeste ca un sarut fierbinte...". Eul poetic participa intens la comunicarea trairilor, aceasta prin folosirea pronumelor personale, a adjectivelor posesive si adverbelor la persoana intai:"eu", "cu mine", "mi", "mea","sa capat", "sa tin", "nu crut". Pentru sugerarea starilor poetului sant la indemana antitezele:"rob", "sclav/invingator", sfasiat/glorioasa"etc. Pe cat este de dificila lupta pentru atingerea idealului in iubire, pe atat este de frumos sentimentul si pe atat de profunda satisfactia implinirii: "Iubirea mea-i ca stagul in lupta norocoasa/ Cu cat mai sfasiata, cu-atat mai glorioasa...".Versurile catrenelor au o lungime de 14 silabe si rima incrusisata, iar distihul are rima alaturata. Sonetul 29 este un document artistic adanc liric, dezvaluind in imperecheri originale de cuvinte, un suflet rascolit, ca de un dezastru de proportii cosmice, de sentimentul de iubire, caruia Vasile Voiculescu ii aduce un fierbinte omagiu, tocmai pentru ca aceasta inalta simtiure este pentru poet una dintre ratiunile de a fi.
|
|
