|
Acasa » REFERATE » SUFLETE TARI, COMENTARIU, REFERAT,CAMIL PETRESCU
SUFLETE TARI, COMENTARIU, REFERAT,CAMIL PETRESCU
Comentariu "Suflete tari" referat de Camil Petrescu
Structura dramatica si personajele. Actiunea dramei este plasata în toamna anului 1913 în casa lui Matei Boiu-Dorcani, ultim descendent în linie barbateasca al unei vechi familii boieresti ai carei stramosi coborau pâna prin secolul al XVII-lea. Andrei Pietraru ("030 de ani, înalt, delicat, fata palida, o nehotarâre si o nestabilitate în gesturi de aparat de mare precizie, sensibil la mai multe influente deodata") iubeste fara speranta, de sase ani, pe Ioana, fiica lui Matei. Facuse studii stralucite de istorie, dar esuase, inexplicabil pentru colegii care îl considerau un lider al generatiei lor, ca simplu bibliotecar-arhivar în aceasta batrâna casa boiereasca, angajat sa clasifice actele familiei: "Omule, toate drumurile pe care puteai sa le apuci în viata duc la capatul lumii. Cum naiba de l-ai ales tocmai pe asta, de te-ai înfundat aici?", se întreaba uimit un prieten, Culai, personaj având în text rolul unui raissoneur.
Refuzase o casatorie extrem de avantajoasa cu o domnisoara Marculescu ("zece mii de napoleoni aur curat", calatorie la Jena "ca sa-ti dai doctoratul"), uimindu-l pe pragmaticul Saru-Sinesti (personajul din "Jocul ielelor", de altfel strict cronologic, actiunea piesei care împrumuta doua personaje, e adevarat, cu rol secundar, Saru-Sinesti si Maria, îi este anterioara cu doar câteva luni) care nu întelege ce-l poate retine aici ca simplu bibliotecar, fiindca "dragostea în stare pura", cum o numeste el ironic, nu i se pare un motiv serios. Replicile celor doi devin astfel o anticipare a conflictului care, ca si în "Jocul ielelor", pune fata în fata doua lumi: Realia si Utopia.
"Suflete tari" se anunta astfel de la început ca o drama a autoiluzionarii în care confruntarea cu realitatea poate deveni fatala, Camil Petrescu parând a scrie de fapt variatiuni pe aceeasi tema.
In lumea iluziilor traieste si Ioana; portretul ziaristului Deciu, tocmai publicat într-o gazeta a timpului, este semnificativ:
Este evidenta aici o combinatie de planuri livresti, accentuata si de prezenta cartilor, caci o buna parte a actiunii se desfasoara în spatiul bibliotecii devenita ea însasi "personaj". Confruntarea este astfel pregatita prin intercalarea unor modele. Daca însa în "Jocul ielelor" acestea sunt exterioare, extrase din viata "reala", scandalul Calmette/Caillaux, ce facuse vâlva în acei ani la Paris, dar si sinuciderea lui Grigore Ruscanu, aici ele sunt oferite de carti. Ioana oscileaza între doua asemenea modele, domnisoara de la Mole si Suzana Boiu, "patroana mea", "idealul meu din trecut ... (fiinta pe care) o simt în sângele meu mai mult ca oricare dintre stramosi". "Rosu si negru" si "Istoria Manastirilor si Pravilelor" sunt de fapt limitele între care personajului îi este dat sa se miste.
In cazul lui Andrei Pietraru situatia este mai nuantata. O neîntelegere cu printul Bazil Serban, pretendent la mâna Ioanei, îl determina sa-l provoace la duel. Va renunta însa, la interventia femeii. Crezuse ca gestul îi fusese dictat de interes pentru persoana lui. Parerea "Jupânitei" este însa cu totul alta: "E un biet ratat", spune ea (actul I, scena 6) si va repeta aceleasi cuvinte putin mai târziu (în scena 13), caci pentru Ioana exista numai "suflete de slugi si suflete de stapâni". Acestea sunt coordonatele lumii ei. Când afla însa, de la Culai, ca adevaratul motiv al amestecului fusese dispretul (un print "nu trebuie sa se bata în duel cu servitorul tatalui ei"), Andrei hotaraste, într-un moment de dezechilibru, un cumplit pariu cu sine: "Daca asta-seara ... ma întelegi, tu, Culai ... Asculta ... Daca asta-seara pâna la ora douasprezece, nu îi voi fi sarutat mâna, la ea în iatac ... întelegi tu? asta- seara la ora douasprezece ... îmi sfarâm tâmpla cu revolverul..."
Este scena în care, fara voia eroului, modelul livresc irupe brutal în viata lui. Dar dupa primele momente de euforie intervine, fatal, clipa de luciditate când, înselata si de o întâmplare pe care o percepe eronat, neîncrederea femeii reapare.
Este acesta momentul cel mai tensionat, tipic pentru literatura lui Camil Petrescu, al imposibilitatii demonstratiei, caci, asemenea legendarului Procust, fiecare îsi judeca semenul luându-se pe sine drept etalon. De aici drama ("Câta luciditate, atâta drama"). |"Mecanica" piesei este organizata astfel într-o suita de nesincronizari, fiindca personajele ating în contratimp un maxim ori un minim emotional. Efortul lor tinde, e adevarat, tocmai spre sincronizare, dar lucrul se dovedeste a fi imposibil.
La toate, mai mult, se adauga si o circumstanta agravanta: constiinta/teama de a juca un rol scris de altii. Unul îl refuza (Andrei), celalalt nu se poate acomoda cu el (Ioana). Tocmai aceasta pare a fi problema obsedanta a teatrului lui Camil Petrescu: lupta eroului cu modelul, vazut ca un "joc al ielelor"; o atractie aproape maladiva spre o confruntare care se dovedeste de obicei mortala. Victoria ar însemna deci emanciparea de sub presiunea constrângatoare a modelului, dar ea nu se realizeaza decât o singura data "usor", în Mitica Popescu, de altfel poate nu întâmplator singura comedie a dramaturgului.
In "Jocul ielelor" Gelu Ruscanu esueaza în încercarea sa si moare; îi este dat astfel sa repete destinul tatalui, sa joace un rol |"impus" dinainte si din care nu se poale desprinde. In "Suflete tari", vom vedea, Ioana "moare", iar Andrei plateste scump, cu multi ani din viata, o victorie ipotetica (în final, dupa încercarea ratata de sinucidere, din dorinta de a-si dovedi iubirea, Andrei evadeaza din "joc": |"ANDREI: Culai, unde sunt? CULAI: Acum esti aici ... Ai fost putin spre capatul lumii, dar te-ai întors, ca esti soi rau! (Intra Elena si doctorul) Asta-i doctorul cu "rabla". Te drege el... DOCTORUL (l-a cercetat usor, vede ca nu are gura însângerata): Nu e inima atinsa ... Un pansament. Sa-l luam la noi la spital... IOANA: Andrei! (E cu totul naucita, nu pricepe nimic). CULAI (catre ea): Ce mai vreti? Andrei al dumneavoastra a murit... (Catre Elena) îti place sa te scoli de dimineata? Aduna-ti repede ce ai pe aici, ca mergi cu noi la Valeni...")
Este semnificativ ca iesirea din Utopia se realizeaza în clipa când eroul se hotaraste sa înfrunte Biblioteca, negând puterea constrângatoare a cartilor. El actioneaza ca Julien Sorel, negându-l în acelasi timp. Ioana strabate drumul în sens invers, caci nu are curajul sa ramâna nici asemenea modelului livresc (domnisoara de la Mole), nici asemeni celui "real" (Suzana Boiu). Pe ea o "usuca" ("a ramas împietrita, sprijinita de biblioteca"), ceea ce pe Andrei, paradoxal, îl "învie"; unul ramâne în carte, "papusa a cartilor citite", altul evadeaza, depaseste momentul de criza rupând vraja.
O nuanta trebuie semnalata însa: personajul nu îsi recunoaste totdeauna modelul. Ioana o accepta doar pe Suzana nu si pe domnisoara de la Mole, Andrei nu a citit romanul lui Stendhal, considerându-l "o poveste nascocita si vânduta în librarie". "Eu traiesc fie si fara sa-mi dau seama literatura, dar dumneata literaturizezi viata", spune el Ioanei. Deci sansa desprinderii de model o are, evident, "ignorantul". Odata cunoscut, modelul se "lipeste" de fiinta eroului, separarea devenind imposibila.
|
|
