|
Acasa » REFERATE » SURSA DE INFECTIE ANIMALA IN BOLILE CONTAGIOASE
SURSA DE INFECTIE ANIMALA IN BOLILE CONTAGIOASE
Sursa de infectie animala in bolile contagioase, transmisibile
Spre deosebire de antroponoze, în care omul este unica sursa de infectie în natura (sifilis, blenoragie, scarlatina, rujeola, poliomielita etc), unele boli transmisibile întâlnite la om se datoresc trecerii întamplatoare a agentului patogen de la un animal bolnav (gazda principala), la individul uman sanatos receptiv.
Unele boli infectioase trec de da animal la om printr-o gazda intermediara, de obicei o insecta (vector). Boala poate fi transmisa de una sau mai multe specii animale
Bolile comune omului si animalelor (antropozoonozele) sunt foarte numeroase: peste 200. Izvorul de infectie este reprezentat, de obicei, de animalele domestice, în special de mamifere si pasari.
Astfel, cornutele (vaci, capre, oi) sunt sursa de infectie pentru îmbolnavirile umane de bruceloza, febra aftoasa, tetanos, carbune si, uneori, de tuberculoza. Porcinele pot transmite omului bruceloza, trichinoza si unii viermi intestinali etc. Cainele constituie izvorul de infectie al turbarii, chistului hidatic, febrei butonoase, iar pisica, pe langa turbare, poate îmbolnavi omul de diverse boli ale pielii, precum si de mai putin cunoscuta, "boala a ghearelor de pisica".
Un rol deosebit de important ca rezervor natural de infectie revine rozatoarelor (mai ales sobolanilor) care, pe langa marile pagube pe care le aduc economiei, pot propaga si numeroase boli. Ciuma si tifosul murin se transmit prin întepatura purecilor care paraziteaza sobolanii, iar boala denumita sodoku se transmite prin muscatura sobolanului. O serie de boli ale porcilor — leptospirozele, trichinoza — de care se îmbolnaveste si omul, îsi au obarsia, de asemenea, în organismul rozatoarelor.
Unele infectii naturale ale pasarilor stau la originea toxiinfectiilor alimentare întalnite la om (este cunoscut, , de pilda, rolul ouălor de raţă în transmiterea acestor boli) şi explică răspândirea la om a unei boli a aparatului respirator mai puţin cunoscută în trecut: ornitoza (transmisă de porumbei).
Peştii găzduiesc uneori viermii paraziţi (tenii), fapt care explică frecvenţa sporită a acestor îmbolnăvdiri la pescari.
Dintre animalele sălbatice, in condiţiile epidemiologice ale ţării noastre, au importanţă mai ales lupii şi vulpile, care transmit turbarea; s-au descris, de asemenea, cazuri de trichinoză la om în urma consumului de carne de urs.
Numărul mare de îmbolnăviri umane cu sursă de infecţie animală se explică prin existenţa a foarte numeroase modalităţi de transmitere a acestor boli la om.
Pe lângă contactul apropiat cu unele animale domestice (caini, de exemplu), omul se poate îmbolnăvi mânuind bălegarul, secreţiile sau cadavrele animalelor bolnave de bruceloză, febră Q, tularemie, leptospiroză, sau facand baie în râurile ori bălţile infectate cu dejecţiile animalelor — leptospiroze etc.
Aceste boli şi altele se mai pot transmite la om prin consumarea laptelui, ouălor sau a cărnii animalelor bolnave.
In sfârşit, unele (boli transmisibile se pot propaga la om prin muşcătura animalelor bolnave şi prin înţeparea lui de către insectele vectoare care le parazitează, de exemplu transmiterea ciumei prin purecii şobolanilor.
Cele de mai sus subliniază importanţa rezervorului de infecţie pe care-l reprezintă animalele şi aduc un puternic sprijin teoriei focalitaţii naturale, a academicianului sovietic Pavlovski, după care toate bolile transmisibile umane sunt rezultatul unei adaptări secundare la om a agenţilor patogeni găzduiţi iniţial de animalele sălbatice.
De asemenea, mai putem trage concluzia că aerul, apa, solul, insectele (cu excepţia celor care transmit infecţia transovarian generaţiilor următoare) nu reprezintă un izvor de infecţie în natură, ci doar căile ei de transmitere, fie de la om la om, fie de la animal la om.
|
|
