|
Acasa » REFERATE » TARA DE DINCOLO DE NEGURA REFERAT
TARA DE DINCOLO DE NEGURA REFERAT
Referat "Tara de dincolo de negura" de Mihail Sadoveanu
Natura prezenta esentiala in toate operele sadoveniene, romane istorice, povestiri romantice ori carti de intelepciune, constitue tema predominanta in carti precum "Valea frumoasei", "Imparatia apelor", "Vechime", "Tara de dincolo de negura".
"Tara de dincolo de negura" desemneaza tinutul Deltei vazut sub dubla magie a unei naturi feerice si a amintirii: "Cum, prietene? Nu-ti mai aduci aminte de mos Procor? si de alte umbre ciudate, care au trecut prin viata noastra, dupa ce am intrat in baltile Dunarii, in Tara de dincolo de negura? Nu se poate sa fi uitat minunile acelei calatorii in Delta!". Totusi natura apare in carte si sub ipostazaei montana, cititorul fiind plimbat de la plaurii si grindurile Deltei la culmile Calimanului. Factorul comun il constitue pasiunea pentru vanat si pescuit ca modalitati de regrasiune, de reantoarcere la sufletul omului primitiv, aflat intr-o comuniune deplina si nefalsificata cu natura:
"Asa inoindu-ma necontenit in elementele primare, voi ajunge pana la asfintitul meu. De atunci, de la malul Moldovei si al Siretului, fiinta mea intreaga se armoniza cu cerul, cu apele, cu toate peisagiile. Invatatura mea era ca lasam sa patrunda in mine taina tuturor acestor lucruri noi. Poposeam la un izvor, ma odihneam pe o brazda de fan, intra in mine puterea vietii nemuritoare; eram fericit si inconstient ca insasi creatia". [Despre acesta tara si despre vanat si pescuit].
Faptul ca pasiunea pentru vanat si pescuit l-a urmarit pe narator, alaturi de cea pentru povesti, inca din copilarie, se desprinde cu umor din proza autobiografica "Maica-mea era mare farmazoana", marcand totodata intalnirea cu un destin care avea sa-i domine autorului intreaga existenta. Un episod de vanatoare il face sa se dedubleze, despartindu-se de omul civilizat din el pentru a trai emotiile primare ale omului arhaic: "Imi pregatesc arma cu fierbinte incordare si cu-n singur sentiment stapanitor. Caci a ramas la mal, la tarmul lumii oamenilor, o parte din fiinta mea, -ceea ce ma face sa fiu omul de toate zilele al obstii s-al veacului. Si celalalt, omul cel drept si de demult, cufundat si stapanit sub intuneric, s-a eliberat si, pentru el pulseaza inima altfel si-mi zvacneste sangele-n ochi. Acest om nu traieste decat clipele de fata, cu-n singur scop. Si pentru asta asteapta salbatec si grav gastele care plutesc gagaind peste pana stuhului." [Gastele salbatice- adica numere incomensurabile]
Viata se desfasoara in firescul ei, intr-o prefacere fara de sfarsit. In lunca Siretului, "totu-i nou si curat sub cerul ca toporasul. Malurile proaspete inca n-au fost calcate de piciarele oamenilor, nici de animalele lor imblanzite. Apele seamana cu cerul si in fundurile lor albesc nouri. Prin vazduh si pe unde au trecut numai paseri libere si straine, n-au lasat urme. Vulpile, bursucii si iepurii zavoiului le privesc cu ochii neclintiti si inteleg ca ele au adus primavara. Baltile noua ale dezgheturilor, brate vechi de Siret, colturile de lunca si dumbravile de plopi n-au pentru el[ pentru on,n.n.] nici un nume, caci acum le vede intaia oara. Si toate intr-adevar sant altele, cum n-au mai fost niciodata si cum nu vor mai fi in acest colt de pamant. E o priveliste unica, o clipa trecatoare" [Tara de dincolo de negura].
In Delta, "apele acestea nesfarsite care domneau pretutindeni, intr-un tinut intreg, alcatuiau o stapanire a necunoscutului si a tainei...De mii de ani, s-a plamadit aici ca intr-o infrigurare viata; si lupta s-a desfasurat pentru o raza de lumina si pentru un fir de hrana din seninul de sus pana in fundul namolului, jos. Si nesfarsite siruri de vieti au cazut, s-au prefacut in tina si au hranit izvoarele vietilor noua" [Imparatia apelor].
"Perceptia scriitorului este cosmica". Revelatia maretiei ce uimeste sufletul si dispune la contemplatie este senzoriala. Realitatea si visul se contopesc ca intr-un miraj, aievea, transfigurant, in invazia de lumina, in crepuscul, sau in pacla alburie a diminetilor.
"Umanizata", natura lui Sadoveanu este alcatuita dupa randuieli de mirare. Toate lighioanele din "Imparatia apelor", cum in alta parte cele ale padurii, ies frenetic din strafunduri, sa simta respiratia cerului, in bataia ploii: Erau mii de crustacee, de colorile si genurile cele mai surprinzatoare. Erau pesti care treceau in siraguri-gramadiri de linioare abia vazute; altii, avand forma si punctul enorm al ochiului in mica lor transparenta; altii mai marisori, puzderie, care evoluau cu instinctul primejdiei, fugand din umbra monstruoasa a costrasilor, ori de gurile de balaur ale stiucilor. In sfarsit, pesti formati deplin, mari cat palma, altii mai mari, ochene cu ochi cercuiti ros, lini aurii, caras cu reflexe de argint vechi, crapi batrani cu solzi ruginiti, scoici deschise, melci de apa, lipitori si serpi-intreaga fauna, fara numar, fiica malului primordial,"se framanta intr-o monstruoasa si inconstienta bucurie, sub tremurul ploii caldute"[s.n.].
Este miracolul firii acestui pamant romanesc, in opera lui Sadoveanu, pe care nici un scriitor nu l-a infatisat cu mai multa poezie. Miracolul acesta se comunica in existenta oamenilor, in indeletnicirile lor, lasa urme pe chip, pentru ca oamenii sant parti constitutive ale naturii in care traiesc: muierile sant viclene "ca apa" si trecatoare "ca florile"; mos Barnea are ochii "rotunzi si atenti ca ai paserilor de apa"; Ilie Badisor-"ceva din taina si pacla muntilor".
Personajele intalnite in peregrinarile cinegetice sant si ele asemenea oameni apropiati de natura, cunoscatori ai tainelor ei, priceputi in leacuri ori cu magice puteri asupra animalelor: Mos Procor, mos Ilie, mos Nechita Puscasu, mos Calistru, Neculai Cojocaru sau Caliniuc, cel care stie sa cheme lupii urland intr-o oala. Indemanarea lor se chastiga in contactul nemijlocit cu natura, iar intelepciunea, din vorba batraneasca si experienta.
Pentru M. Sadoveanu natura traieste in multiplicitatea colosala a exemplarelor de flora si fauna. Gastele salbatice vin in stoluri incomensurabile, multimea pestilor din apele Deltei ia proportii inspaimantatoare "am vazut foind in balta atata peste, incat intr-adevar am avut spaima si senzatia unei invazii"], iar "miile de paseri si animale" care traiesc "o viata neanfranta" se incadreaza in vasta existenta ce cuprinde plante si insecte, dand senzatia de viata "fara numar, fara sfarsit, multipla si fabuloasa, izvorata din vesnicie".
Atent la cele mai subtile si mai variate aspecte ale naturii, pentru care vadeste infinita sensibilitate si pe care le evoca in pagini cu suprema forta de expresie, M. Sadoveanu indreptateste aprecierea lui L. Blaga, care vedea in marele prozator "insasi natura care se contempla pe sine si se talmaceste singura in termeni supremi de constiinta". "E bine sa te integrezi pesajului si sa te armonizezi in toate", credea Sadoveanu, cel considerat de Vladimir Streinu "un vindicator al inimii omenesti de sentimentul efemeritatii ei".
vizite: 555
|
|
