|
Acasa » REFERATE » VARA REFERAT
VARA REFERAT
Referat "Vara" de Lucian Blaga
Apartenenta operei la genul liric, specia literara pastel.
"La orizont- departe - fulgere fara glas/ zvâcnesc din când în când/ ca niste lungi picioare de paianjen - smulse/ din trupul care le purta./ Dogoare./Pamântu-ntreg e numai lan de grâu si cântec de lacuste./In soare spicele îsi tin la sân grauntele/ca niste prunci ce sug./Iar timpul îsi întinde lenes clipele/Si atipeste între flori de mac./La ureche-i târâie un greier."
Lucian Blaga [1895-1961], poet ardelean, s-a nascut în satul Lancram din judetul Alba, sat ce poarta-n nume "sunetele lacrimei". Copilaria sa a stat, dupa cum el însusi marturiseste, "sub semnul unei fabuloase absente a cuvântului", deoarece viitorul poet nu a vorbit pâna la vârsta de 4 ani, fiind "mut ca o lebada". Poate de aceea Lucian Blaga este un "poet interiorizat", cu sufletul plin de satul românesc, de muntii si câmpiile spatiului mioritic, care constituie simbolul vesniciei neamului nostru: "Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat."
"Pastelul este specia genului liric, în care poetul descrie un tablou din natura, apelând la imagini vizuale si auditive, precum si la figuri de stil specifice, exprimându-si în mod direct sentimentele de dragoste si admiratie pentru frumusetile naturii".
Pastelul "Vara" face parte din al doilea volum de poezii - "Pasii profetului" [1921] - în care Blaga ilustreaza o posibila fericire a omului în spatiul rustic, natura fiind o permanenta sursa de încântare si bucurie interioara. Poezia "Vara" nu este un pastel prin care sa fie descris un peisaj din natura, în genul celor create de Alecsandri sau Cosbuc. Pentru Lucian Blaga natura înconjuratoare este numai un punct de plecare pentru meditatie, pentru cugetare.
Titlul semnifica anotimpul descris în aceasta poezie, exprimat prin substantivul nearticulat "vara", care sugereaza un spatiu nelimitat si un timp încremenit în arsita dogoritoare.
Structura, semnificatii, limbaj artistic.
Poezia este scrisa în vers liber, într-o prozodie moderna, cu strofe inegale ca numar de versuri.
Desi poetul nu compune un tablou al naturii, poezia "Vara" are câteva elemente de pastel, îmbinând "imaginile vizuale" cu cele "auditive" si apelând la figuri de stil, mai ales la personificari. "Cuvântul-cheie" al poeziei este "dogoare", care formeaza singur un vers si care este marcat prin izolare, constituindu-se într-o strofa. "Dogoare" este principala caracteristica a anotimpului static, de nemiscare, sugerând si starea spirituala a eului liric, arsita din sufletul sau.
Spatiul terestru evocat este caracteristic satului si ilustreaza lotodata munca oamenilor. Substantivele: "pamântul", "lan de grâu", "grauntele", "flori de mac" denumesc elementele ooncrete ale planului terestru, care este nemarginit, deoarece sc-ntinde pâna "la orizont". Imensitatea spatiului este sugerata ¦,.i de versul "Pamântu-ntreg e numai lan de grâu", care exprima, Inlodata, admiratia poetului pentru stradania si harnicia oamenilor. Versurile: "în soare spicele îsi tin la sân grauntele /ca niste prunci ce sug" evidentiaza armonizarea cerului cu pamântul, realizata printr-o comparatie personificatoare, implicând omul, care simte o beatitudine, fericire a împlinirii depline.
Cuvântul-cheie, "Dogoare", nearticulat pentru a accentua mai expresiv intensitatea caldurii, precum si detaliile despre ivirea "la orizont", în departarea cea mai întinsa pe care o poate cuprinde privirea, a unor "fulgere fara glas" ce "zvâcnesc" ritmic sugereaza tabloul static si arzator al zilelor de vara.
Imaginile vizuale, exprimate printr-o comparatie cu rol metaforic, se completeaza cu imagini motorii realizate prin verbe care au sens de miscare brusca si surprinzatoare: "... fulgere tara glas/ zvâcnesc din când în când/ ca niste lungi picioare de paianjen - smulse / din trupul care le purta".
Timpul curge încet spre vesnicie, fiind definit printr-o personificare: "Iar timpul îsi întinde lenes clipele / si atipeste între flori de mac".
Imaginile auditive sunt ilustrate de "cântec de lacuste" si de târâitul greierilor: "La ureche-i târâie un greier", ce se constituie într-o muzica ancestrala, cosmica. Lacustele si greierii cânta pamântului întreg si timpului oprit în somn din curgerea lui, amplificând starea de meditatie si reflectie a poetului.
"Poet profund original si interiorizat, Lucian Blaga percepe natura adânc în sufletul sau, care este plin de încântare si beatitudine. Poezia "Vara" este, asadar, un pastel spiritualizat, o descriere a cadrului realizata cu stari si sentimente, un peisaj stilizat".
|
|
