|
Acasa » REFERATE » ZILELE SI NOPTILE UNUI STUDENT INTARZIAT, GIB.I. MIHAESCU
ZILELE SI NOPTILE UNUI STUDENT INTARZIAT, GIB.I. MIHAESCU
Zilele si noptile unui student întarziat de Gib. I. Mihaescu
"Zilele si noptile unui student intarziat", a fost publicat in "Opere", la Editura "Minerva" la 31 mai 1934. Vorbind deunazi de ultimul roman al lui Kessel, "Les enfants de la chance", Andre Therive, criticul literar de la "Le Temps", observa ca eroii boemei, libertinii si muschetarii zilelor de azi, cari si cred idealisti, cînd în fond sunt niste adevarati pirati robiti placerilor pamantesti, îsi au în trecutul literar al Frantei o ascendenta destul de înaintata, care urca dincolo de romantica, romantioasa si nevinovata Boema a lui Murger, pîna la compania "bravilor si generosilor", în realitate o companie de destrabalati, descrisa de Charles Sorel în romanul sau de la 1626.
La data aceasta, coincizand pentru noi, aproximativ cu data Cronografului lui Moxa, ma gîndeam cetind romanul lui Gib. I. Mihaescu: "Zilele si noptile unui student întarziat", al carui subiect, fara sa fie din aceeasi pasta, are totusi afinitati de moravuri cu romanele amintite, ale Frantei. Se fac, zilnic, obiectii privitoare la epica noastra, se formuleaza rezerve si se uita prea lesne ca efluviul romanului românesc nu are mai mult de 15 ani de vechime. Or, între 15 ani si trei veacuri, cîte numara deobste celelalte literaturi este, paremi-se, o imensa distanta. Nu spun aceasta pentru a nascoci circumstante atenuante romanului românesc. Dimpotriva, le spun pentru a sublinia rapida lui înflorire, biruintele lui tehnice, curajul de a aborda teme din cele mai dificile. Iata nu mai departe, Gib. I. Mihaescu. Dupa o pregatire din cele mai asidui în arta nuvelei Gib. I. Mihaescu a dat la rastimp de 12 luni, doua romane, "Rusoaica", si astazi, "Zilele si noptile unui student întarziat".
Daca "Rusoaica" ramane un model superior al romanului de aventura, pe care singur un maestru al epicului îl putea ridica pe treapta înaltei arte, "Zilele si noptile unui student intarziat ramane un exemplu de cum o tema în sine putin simpatica, poate fi salvata de abilitatea unui romancier înnascut. Judecati numai: ce poate fi mai putin îmbietor ca viata si aventurile unui student veteran. Don Juan si fiu al babacai, impostor pe deasupra, slujindu-se de succesele unui omonim al sau, student eminent acela, pentru ca sa smulga tatalui sau subsidii si dupa 12-ani de studentie. Si totusi Gib. I. Mihaescu are marele dar sa salveze aceste micimi, gratie acelui studiu, al societatii, satirei de moravuri, cursivitatii epice, grasului instinct comic, si chiar acelei vine grotesti, din care facuse substanta marilor sale nuvele: "La Grandiflora" si "Vedenia".
|
|