|
Acasa » REFERATE » NUNTA ZAMFIREI REFERAT
NUNTA ZAMFIREI REFERAT
Referat "Nunta Zamfirei" de George Cosbuc
"Nunta Zamfirei", aparuta in "Tribuna" din Sibiu, in 1889, fusese scrisa cu intentia de a face parte dintr-o proiectata epopee cu motive populare, din care nu au ramas decat cateva fragmente. Acesteia i se adauga "Moartea lui Fulger", amandoua vorbind despre evenimente capitale din viata satului, cum sant nunta si ritualul inmormantarii.
"Nunta Zamfirei" transfigureaza, intr-o atmosfera de basm, ceremonialul nuntii taranesti. Personajele, cu numele lor, situeaza epicul poeziei in limitele traditiei si basmului. "Zamfira", fiica de "domn", si-a ales ca mire pe "Viorel", un "print" frumos, venit de undeva, "dintr-un afund de Rasarit".
Nuntasii sant si crai si imparati" batranul Grui", cu nume baladesc si, "Tintes", cel cu "trainic rost", si "Bardes", "cel cu adapost prin muntii salhiu", dar si un "Penes-imparat", un "Paltin crai", Mugur-imparat" si "Barba-Cot", piticul, personajele ce amintesc de lumea basmului romanesc, cu feti-frumosi, regi si sfetnici.
Atributele care individualizeaza vag personajele sant ale basmului: Zamfira e sprintena "cu mers istet" mladie si 'naltuta, cu mijloc subtire, incins cu "brau de-argint"; flacaii, chipesi, au coifuri pe cap si prasea la sold, dupa moda granicereasca din zona Nasaudului, iar regii sant imbracati in purpura.
Ceremonialul nuntii, hiperbolizat, este insa taranesc. Cum nunta e un aveniment deosebit in viata satului, la sarbatoare participa intregul sat, dar si nuntasi din satele vecine.
Iar când a fost de s-a-mplinit/Ajunul zilei de nuntit,/Din munţi şi văi, de peste mări,/Din larg cuprins de multe zări,
Nuntaşi din nouăzeci de ţări/S-au răscolit.
Obiceiurile de nunta, dincolo de cadru de basm al poeziei, sant cele obisnuite in viata satului transilvanean: cu staroste si alai de nunta, cu hora si zgomot de treasc, trambiti si chiot, cu masa-ntinsa si mult popor. Hora, in cantec de tilinca, se desfasoara dupa tipicul nasaudean.
Şi ca la mândre nunţi de crai/Ieşit-a-n cale-ales alai
De sfetnici mulţi şi mult popor/Cu muzici multe-n fruntea lor;
Şi drumul tot era covor/De flori de mai.
Aceasta poezie a lui Cosbuc, dupa cum s-a spus poate servi ca libret pentru un spectacol coregrafic; ea este "un poem al horei". Intr-adevar, intreaga poezie pare a fi o hora imensa, avand ca tema nunta taraneasca.
Primele strofe fixeaza expozitiv motivul, in proectie feerica, de basm. Nunta e o revarsare de belsug. Tatal fetei e om bogat [in popezie, cuvantul "domn" poate fi inteles si prin contaminare cu sensul obisnuit al cuvantului transilvanean de "om cu staare", fata, deosebit de frumoasa, incat pare "Icoana-ntr-un altar s-o pui/La inchinat".Dovada ca e deosebit de frumoasa e faptul ca"a fost petita des" si, semnificativ, din sirul petitorilor, Zamfira a ales pe cel ce i-a fost drag.
In zvonul de nunta si miscarea pornita a nuntasilor, de la casele lor "de peste munti si vai, de peste mari", incepe propriu-zis spectacolul coregrafic pe care ni-l imaginam cu o stralucire fascinanta, caracteristica.
Miscarea momentelor este impetuoasa, navalnica; ea se desfasoara pe spatii largi, panoramic. Ritmul sustinut al poeziei, de la o strofa la alta, este realizat cu mijloace sintactice, in care accentul cade pe verb, cu rasturnari ntopice, de natura sa directioneze miscarea, sa deruleze detaliile sau sa intensifice miscarea. Cosbuc sugereaza mai putin cu mijloace figurative si mai mult cu mijloace sintactice si prozodice.
Şi ea mergând spre Viorel,/De mână când a prins-o el,/Roşind s-a zăpăcit de drag,/Vătavul a dat semn din steag/Şi atunci porniră toţi şireag/Încetinel.
G.Cosbuc e un versificator desavarsit. Dimensiuinea versului in organizarea strofica este caracteristica numai poeziei lui Cosbuc, ca si bataia ritmica, preponderent iambica. Cosbuc deci se supune unui tipar prozodic, clasic in sine si original. Poetul e in postura unui povestitor care, cu buna dispozitie, firesc, vorbeste despre o nunta cum nu a mai fost. A folosi acelasi sistem metric este, fara indoiala, dificil, caci stilul oral, al comunicarii directe, pe care l-a adoptat Cosbuc, impune schimbari de ritm si modulatii determinate de relatarea evenimentului, de coparticiparea povestitorului. Poetul a izbutit prin varietatea constructiilor sintactice, multe din ele adevarate armonii imitative, prin cadenta si sonoritate.
In amplitudinea hiperbolica, festiva, in atmosfera de basm a poeziei, tinuta nuntasilor si vorbirea lor cu ceva specific transilvanean in lexic si fonetism sant populare.
Şi-n vremea cât s-au cununat/S-a-ntins poporul adunat/Să joace-n drum după tilinci:/Feciori, la zece fete, cinci,/Cu zdrângăneii la opinci/Ca-n port de sat.
|
|
