|
Acasa » SCRIITORI » ELENA VACARESCU
ELENA VACARESCU
Elena Vacarescu biografie, opera
Poeta si prozatoarea Elena Vacarescu, ultima reprezentanta a dinastiei poetice a Vacarestilor, in ordine literara, s-a nascut in data de 3 octombrie 1864 la Bucuresti. Tatal sau este Ion Vacarescu, fiul poetului Iancu Vacatrescu, stralucit ofiter in armata romana, component al garzii domnesti in timpul lui Alexandru Ioan Cuza, participant, cu gradul de colonel, la Razboiul de Independenta din 1877, ministru plenipotentiar al Romaniei la Bruxelles si Belgrad, pe timpul regelui Carol I. Mama prozatoarei, Eufrosina, nascuta Falcoianu, descendenta a unei vechi familii boieresti, e o femeie instruita si ambitioasa, care lupta pentru a readuce in prim-planul atentiei, vechea spita a Vacarestilor. Potrivit unei genealogii intocmita de Al. Odobescu, neamul vestit al Vacarestilor isi are originea in tinutul fagarasului. Viitoarea prozatoare si poeta, isi petrece copilaria in casa stramoseasca de la Vacaresti, cunoscand si indragind vechile datini, cantece si credinte ale lumii taranesti. Dupa obiceiul vremii, isi face instructia acasa, cu dascali particulari. Isi desavarseste studiile in capitala Frantei, audiind la Soborna cursuri de literatura, filosofie, estetica, istorie, mitologie, poetica s.a.
Debuteaza in anul 1886, cu volumul "Chants d'Aurore" [Cantyecul zorilor], aceasta dupa ce frcventase saloanele literare pariziene si fusese prezentata marilor scriitori francezi contemporani: Victor Hugo, Jose-Maria de Heredia, Leconte de Lisle, Jules Renard, Hipolyte Taine s.a. Volumul elogiat de multi scriitori francezi, printre care si de stralucitul profesor sorbornard Gaston Paris, e destins, la propunerea lui Leconte de Lisle, cu premiul Academiei franceze. Devenita celebra este primita cu interes si admiratie in cele mai renumite saloane literare ale Parisului, fiind apreciata de mari scriitori francezi ca Paul Bourger, Anatole France, Mistral, Proust, Paul Valary, Ana Brancoveanu de Noailles, viitoarea poeta romanca de limba franceza.
Din anul 1888, face parte din suita reginei Romaniei, Carmen Sylva, Elena fiind principala colaboratoare a suveranei. In acestas perioada lucreaza la volumul "Rapsodia Dambovitei", o stralucita prelucrare de poezii populare romanesti cunoscute cu un deceniu in urma in satele din tinutul Vacarestilor. Lucrarea, in traducerea Carmen Sylviei, va fi publicata la Bonn in 1889. In viata Elenei intervine un eveniment neplacut. Prima domnisoara de onoare a primei regine a Romaniei, frumoasa, eleganta, culta si talentata Elena, cu acordul regelui si a reginei, se va logodi cu tanarul principe Ferdinand, nepotul regelui, printul mostenitor al tronului. Logodna starneste insa o reactie negativa a protipendadei autohtone, a camarilei politice, dar si a unor curti princiare europene. Idila prigonita ia dimensiunea unui scandal de extensie mondiala si devine subiect pentru unele mari reviste europene sau inspira lucrari literare unor autori de renume ca Pierre Loti sau d'Annunzio.
Devenita persoana non grata, din ordinul regelui Carol I, frumoasa domnisoara si talentata poeta, pleaca in Italia, cu sufletul umbrit, peregrinand prin mai multe orase: Venetia, Roma, mici localitati din regiunea Toscana. In aceste momente il cunoaste pe poetul Gabriel d' Annunzio, precum si pe filosoful german Nietzsche pe care-l intalneste in statiunea Valombrosa.
In 1893, primeste invoirea sa revina in patrie. Aici insa resimte imediat ostilitate. De aceea va pleca pentru totdeauna din tara, stabilindu-se la Paris, vara venind totusi in vacanta sa-si vada locurile natale. La Paris dobandeste o autentica glorie literara. Intre 1889-1892 fusese tiparita in franceza, germana, engleza, italiana, apoi in zeci de limbi, prelucrarea de cantece si balade populare romanesti "Rapsodia Dambovitei". Academia franceza, in urma raportului ilustrului istoric Gaston Boisser, fie atribuite premiului Julien Fabre. Volumul este apreciat in termeni laudativi, afirmandu-se ca "nu exista in lume o poezie populara mai frumoasa, mai profunda si mai emotionanta" [Auguste Dorghain], "o poezie ce include in ea o Romanie pastorala si viteaza" [Ana Noailles].
In anii razboiului [1914-1918], militeaza cu ardoare in tara si in Frantas pentru realizarea idealurilor unitatii nationale. Recunoscandu-i-se meritele, este numita in mod oficial membra a delegatiei romane la Conferinta de pace de la Paris [1919-1920], in cadrul careia se semneaza tratatul ce fixeaza granitele Romaniei Mari. O recunoastere vine si din partea Frantei. Guvernul francez ii confera inaltul ordin Legiunea de Onoare. La inceputul anului 1919 este numita de rege si de guvernul roman in functia de secretar general al Asociatiei romane, pe langa Societatea Natiunilor, functie ce o detine fara intrerupere timp de douazeci de ani, cat va dura aceasta tribuna a pacii mondiale, fiind mult timp alaturi de celebrul diplomat roman Nicolae Titulescu. Elena Vacarescu, ca ambasadoare a poporului roman, se distinge la Liga Natiunilor, prin stralucitul sau talent oratoric, prin pledoariilor inspirate in favoarea pacii, culturii, literaturii, a patriei sale. Prestigiul scriitoarei si deplomatei e din ce in ce mai mare. Recunoscandu-i-se meritele, contributia la realizarea unei armonii europene, guvernul francez ii decerneaza, in semn de recunostinta, marele ordin de Cavaler al Legiunii de onoare, iar in tara, pentru aceleaqsi merite de scriitoare si ambasadoare a sufletului romanesc este primita ca membru de onoare in Academia romana, prima femeie din Romania care ocupa un fotolui in forumul nemuritorilor.
In timpul celui de al doilea razboi mondial paraseste Parisul, stabilindu-se, dupa multe ezitari, la Cannes, pe coasta Mediteranei. Acum incepe lucrarea cu un vadit caracter memorialistic "Le Roman de ma vie", din care publica in presa franceza fragmente. Desi octogenara, dupa incheierea razboiului, mai gaseste forta sa pledeze pentru Romania participand ca membra a delegatiei romane, la Conferinta de pace de la Paris, in 1946 si, facand cunoscute in marea presa franceza doleantele romanilor. In varsta de 83 de ani, se duce spre cele eterne in anul 1947, la 17 februarie, lasand prin testament, o buna parte din marea ei avere a Vacarestilor, Academiei romane. In 1959, osemintele i-au fost aduse in patrie, mormantul sau aflandu-se astazi la Cimitirul Belu, alaturi de mormintele ilustrilor sai stramosi. A fost prozatoare, poeta, autoare dramatica de expresie franceza. Din trasaturile caracteristice ale poeziei Elenei Vacarescu amintim caracterul romantic, elementele naturiste, nuantele simboliste.
Opera
Versuri originale
Chants d'Aurore (Cântecele zorilor) (1886)
L'âme sereine (Cu inima senină) (1896)
Lueurs et Flammes (Licăriri şi văpăi) (1903)
Le Jardin passioné (Grădina dorului) (1908)
La Dormeuse éveillée (Visând cu ochii deschişi) (1914)
Prelucrări folclorice
Le Rhapsode de la Dâmboviţa (Rapsodul Dâmboviţei) (1889)
Nuits d'Orient (Nopţi orientale) (1907)
Dans l'or du soir (În auriul înserării) (1927)
Romane
Amor vincit (Amorul învinge) (1908)
Le Sortilége (Vraja) (1911)
Memorialistică
Memorial sur le mode mineur (Memorial la modul minor) (1946)
Le Roman de ma vie (Romanul vieţii mele)
Teatru
Stana (1904)
Pe urma dragostei (1985)
Ediţii româneşti
Scrieri alese; Ţara mea (1977)
Memorii (1989)
Hoinari în ţara zânelor (1991)
|
|
